Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Estera


ESTERA. Potrivit cu Estera 2:7, numele evreiesc al Esterei a fost Hadasa (Mirt). Numele Estera ar putea să fie echivalentul termenului persan stara („stea"), deşi unii fac legătura cu zeiţa babiloniană Iştar.

Estera s-a căsătorit cu Ahaşveroş (Xerxes, 486-465 î.Cr.). Herodot şi Ctesias spun că soţia lui Xerxes a fost Amestris (care probabil este Vasti) şi că ea l-a însoţit pe Xerxes în expediţia sa în Grecia, care a avut loc după evenimentele din Estera 1. În drum spre casă ea a atras mânia lui Xerxes pentru că a mutilat pe mama uneia dintre ţiitoarele lui şi aproape că a declanşat o revoluţie (Her. 9.108 ş.urm.). Nu este de mirare că Xerxes şi-a adus aminte de intenţia sa de a divorţa, a căutat o succesoare şi a găsit-o pe Estera. Amestris a revenit la putere ca regină mamă, în timpul domniei fiului său, Artaxerxes I, şi ar putea să fie „regina" din Neemia 2:6. Dacă presupunem că Estera a murit la câţiva ani după evenimentele descrise în cartea care-i poartă numele, nu este dificil să armonizăm cele două regine.

Deşi Estera a fost o femeie curajoasă care şi-a riscat viaţa ca să-i salveze pe evrei (4:11-17), Biblia nu laudă faptul că i-a încurajat pe evrei să-i masacreze pe duşmanii lor, în cap. 9. În privinţa aceasta Estera s-a purtat ca şi oamenii din vremea ei.

J.S.W.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: