înfrânare
ÎNFRÂNARE. Acest termen
redă cuvântul gr. enkrateia care apare în trei versete din NT.
Adjectivul corespunzător enkrates şi verbul enkrateuomai sunt
folosite atât în sens pozitiv cât şi negativ. Un alt cuvânt tradus
„înfrânare", nephalios, are uneori un sens limitat care se referă
la băutură.
Verbul enkrateuomai
este folosit pentru prima dată în LXX în Geneza 43:31 pentru a descrie
controlul lui Iosif asupra impulsurilor sale afective faţă de fraţii săi. Se
referă de asemenea la falsa stăpânire de sine a lui Saul în 1 Samuel 13:12 sau
a lui Haman în Estera 5:10. Potrivit lui Josephus esenienii exercitau „întotdeauna
sobrietate" (BJ 2.133) şi unii dintre ei respingeau căsătoria ca fiind
incompatibilă cu stăpânirea de sine. Grecii au considerat înfrânarea ca una
dintre virtuţile cardinale.
În Faptele
Apostolilor 24:25 folosirea termenului enkrateia este semnificativă.
Întrucât alături de Felix şedea o femeie adulteră în timp ce Pavel vorbea
despre stăpânirea de sine înfrânare, este uşor de văzut referirea la lipsa de
castitate, iar versetul acela se aseamănă foarte mult cu 1 Corinteni 7:9.
Referirea limitată la castitate apare frecvent în scrierile de mai târziu.
Encratiţii se abţineau cu totul de la căsătorie; unii clerici creştini din
zilele noastre nu se căsătoresc. Această interpretare distorsionată este numită
„demonică" în 1 Timotei 4:2-3, iar înfrânarea sau stăpânirea de sine (enkrates)
este o calitate cerută episcopului căsătorit, în Tit 1:8 (cf. 1 Petru 3:2).
Asocierea dintre enkrateia şi neprihănire în Faptele Apostolilor 24:25 este paralelă cu alte contexte unde este menţionată în lista calităţilor. În Galateni 5:22-23 este ultima dintre cele nouă virtuţi şi pare să fie opusă beţiei şi chefului din lista corespunzătoare de vicii. În 2 Petru 1:6 constituie o etapă de mijloc în progresul moral al credinciosului, progres care începe cu credinţa şi culminează cu dragostea. (Forma pasajului ne aduce aminte de expunerea moralei stoicilor prokope.) Cuvintele înrudite nephalios şi sophron (sobru) apar în lista de virtuţi ale bărbaţilor creştini mai în vârstă, în Tit 2:2, 12.
Termenul nephalios
se referă la stăpânire de sine în privinţa beţiei şi în 1 Timotei 3:2-3 este
opus cu „beţiv". Totuşi, poate avea un sens mai larg ca să includă şi alte
forme de stăpânire de sine, ca în Tit 2:2 şi 1 Timotei 3:11. Această aplicare
extinsă ar trebui avută în vedere atunci când este tradus verbul nepho,
care înseamnă de obicei „a veghea" în contexte cum sunt cele din 1
Tesaloniceni 5:6 şi 1 Petru 1:13; 4:7; 5:8. În 1 Corinteni 9:25 este dată cea
mai largă referire posibilă la enkrateuomai atunci când ni se spune că
atletul creştin exercită stăpânire de sine în toate lucrurile.
În NT
înfrânarea este în esenţă o „roadă a Duhului" (Galateni 5:22- 23). O
antiteză deliberată între viaţa spirituală şi beţia carnală este introdusă în
câteva pasaje care descriu inspiraţia profetică (de ex. Faptele Apostolilor
2:15-17 şi Efeseni 5:18). Credincioşii care „beau din Duhul" (1 Corinteni
12:13) sunt consideraţi de lume „beţi"; şi într-adevăr, ei sunt beţi, nu
de vin, ci de zelul pentru lupta creştină. Această pasiune de a fi soldaţi buni
ai lui Cristos se exprimă nu în excese ci în disciplină sobră; este adevărata
imitare a Stăpânului, a cărui viaţă - cum spune Bernard - a fost „modelul de
înfrânare".
BIBLIOGRAFIE
R. L. Ottley în
ERE (s.v., „Temperance"); Arnt; H. Rashdall, Theory of Good and Evil,
1907; H. Baltensweiler, NIDNTT 1, p. 494-497.
D.H.T.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu