înger
ÎNGER. Un înger
biblic (ebr. mal’ak, gr. angelos) este, prin derivare şi funcţie,
un mesager al lui Dumnezeu, care-l cunoaşte faţă în faţă şi prin urmare este o
fiinţă dintr-o categorie mai înaltă decât omul. Este adevărat că este o
creatură, în esenţa sa originală fiind un spirit sfânt şi necorupt, înzestrat
însă cu voinţă liberă şi de aceea nefiind imun la ispită şi păcat. Există multe
indicii ale unei căderi a îngerilor, sub conducerea lui Satan (Iov 4:18; Isaia
14:12-15; Ezechiel 28:12-19; Matei 25:41; 2 Petru 2:4; Apocalipsa 12:9), deşi
acest subiect se încadrează în sfera demonologiei. Sulurile de la Qumran conţin
o ierarhie dublă a îngerilor, cu oameni muritori asociaţi, unii din tărâmul
luminii, ceilalţi din tărâmul întunericului. Ambele Testamente folosesc acelaşi
cuvânt pentru muritori şi pentru mesagerii obişnuiţi. Materialul biblic va fi
examinat în ordine cronologică, dar fără a discuta problemele cronologice.
I. În Vechiul Testament
Probabil că în
afară de *Îngerul Domnului, care este manifestarea lui Iahve, îngerii sunt
fiinţe spirituale separate de Dumnezeu şi, afară de cazul că au păcătuit, sunt
de o integritate, bunăvoinţă şi supunere indiscutabilă faţă de El (cf. 1 Samuel
29:9; 2 Samuel 14:17, 20; 19:27). Îngerii li se pot arăta oamenilor ca
purtători ai unor porunci sau veşti speciale de la Dumnezeu (Judecători
6:11-23; 13:3-5, etc.; vezi II., mai jos). Ei pot aduce ajutoare
concrete pentru nevoile slujitorilor muritori ai lui Dumnezeu (2 Împăraţi
19:5-7; vezi II., mai jos). Ei pot îndeplini misiuni de asistenţă
militară (2 Împăraţi 19:35, etc.) sau, mai rar, pot îndeplini acţiuni ostile
faţă de Israel (2 Samuel 24:16 ş.urm.). Bărbaţii din Sodoma (Geneza 19 passim)
şi orice alţi oameni răi pot fi loviţi de îngeri. Potenţialul lor de luptă,
subînţeles în Geneza 32:1 ş.urm.; 1 Împăraţi 22:19, este prezentat mai specific
în Iosua 5:13-15; 2 Împăraţi 6:17; şi de aici vine titlul familiar al
divinităţii, Domnul Dumnezeul oştirilor.
La început
oamenii au asociat îngerii cu stelele. Această asociere a cauzat una dintre
ideile poetice ale lui Iov, care îi prezintă pe îngeri ca şi martori la creaţie
(Iov 38:7, vezi mai jos; cf. Judecători 5:20; Apocalipsa 9:1). Măgăriţa lui
Balaam a fost mai conştientă de prezenţa unui înger al Domnului decât a fost
stăpânul ei orbit de lăcomie, care merită mustrarea divină (Numeri 22:21-35).
Ne sunt familiari îngerii din conversaţiile cu Avraam (Geneza 18:1-16) sau din
visul cu scara lui Iacov (Geneza 28:12). Îngerii păzitori individuali sunt
probabil menţionaţi în Psalmul 91:11; unii discern în Iov 33:23 pe îngerul
morţii (cf. ICC, ad loc.). Aceste idei rudimentare în VT, devin doctrine foarte
speculative în literatura rabinică neinspirată. Termenul „fiii lui
Dumnezeu" înseamnă simplu „îngeri" - descendenţa implicată este
mintală sau spirituală şi nu fizică. Fiinţele indicate în felul acesta pot fi
îngeri buni (Iov 38:7; vezi mai sus), îngeri care s-ar putea să fie buni (Iov
1:6; 2:1) sau îngeri căzuţi în păcat (Geneza 6:4). Un alt termen special este qedosim,
„cei sfinţi", „sfinţii" (Iov 5:1; Psalmul 89:5, 7; Daniel 8:13,
etc.). Acest ultim termen probabil că este mai puţin specific, deoarece poate
fi folosit chiar şi într-un context de critică potenţială (cf. Iov 15:15).
Cuvântul ‘elohim (Psalmul 8:5; cf. Evrei 2:7) este tradus
„Dumnezeu" sau „divin" (Moffatt), dar traducerea familiară
„îngeri" rămâne controversată. Trebuie remarcat de asemenea în aramaica
lui Nebucadneţar termenul „veghetor" sau „străjer", ir; cf.
Daniel 4:13,17. Vezi de asemenea *Heruvim, *Serafim.
Cu excepţia
unor diferenţe minore faţă de Daniel, materialul examinat până acum este în
general pre-exilic, cel puţin la origine. Aici îngerii continuă să fie ecouri
ale unei voinţe superioare, lipsiţi de personalitatea aceea independentă care
avea să fie dezvoltată în scrierile de mai târziu.
În cărţile
post-exilice este incontestabil că portretul îngerilor se conturează mai bine.
„Omul" care este ghidul lui Ezechiel stabilit de Dumnezeu pentru a-l
conduce în templul ideal este un concept tranzitoriu (cap. 40 ş.urm.), omologul
său devine în mod explicit un înger tălmăcitor în Zaharia 1-6. Lucrarea de
mijlocire pentru Israel în Zaharia 1:12 se cere menţionat în mod special. Dacă
ţinem cont că „sfinţi" înseamnă „îngeri" în acel context, ultimele
cuvinte din Zaharia 14:5 devin foarte interesante în lumina prezicerilor
evangheliilor sinoptice cu privire la a doua venire.
Angelologia VT
atinge dezvoltarea cea mai completă în cartea lui Daniel, cea mai veche
apocalipsă ebraică. Aici îngerii primesc pentru prima oară nume proprii şi se
poate spune că au o personalitate. Gavril explică multe lucruri lui Daniel, la
fel ca şi însoţitorul divin al lui Zaharia (Daniel 8:16 ş.urm.; 9:21 ş.urm.). În
ambele cărţi îngerul este un purtător de euvânt al lui Dumnezeu şi i se pot
pune întrebări, dar îngerul prezentat de Daniel are un portret mai bine
conturat şi mai convingător. Mihail are funcţia specială de înger păzitor al
Israelului (Daniel 10:13/21- 12:1), iar alte natiuni se pare că au şi ele
îngeri (Daniel 10:20). Faptul acesta a devenit obişnuit în gândirea rabinică.
Avem un crâmpei vizionar în locurile cereşti, unde există nenumărate miriade de
îngeri în jurul tronului (Daniel 7:10; cf. Deuteronom 33:2; Neemia 9:6; Psalmul
68:17 pentru o imagine mai palidă).
II. În Noul Testament
NT acceptă şi
confirmă ideile VT, deşi desfăşurările din literatura neinspirată din perioada
intertestamentală prezintă importanţă istorică. Evrei 1:14 defineşte îngerul
atât ca un mesager al lui Dumnezeu cât şi ca un slujitor pentru om; NT, în
ansamblul său, sugerează o relaţie mai profundă de simpatie şi slujire (cf.
Apocalipsa 19:10; Luca 15:10). Ideea de înger păzitor personal s-a conturat mai
bine, ca în literatura rabinică (Matei 18:10; cf. SB, ad loc.; şi în Faptele
Apostolilor 12:15). Nu lipsesc nici misiunile speciale de comunicare pentru
indivizi: arătarea lui Gavril la Daniel poate fi comparată cu arătarea lui
Gavril la Zaharia (Luca 1:11-20) şi Maria (Luca 1:26-38; cf. Matei 1-2 passim;
Faptele Apostolilor 8:26; 10:3 ş.urm.; 27:23, etc.). Rolul de ajutor activ
pentru omenire este observat în Faptele Apostolilor 5:19 ş.urm.; 12:7-10, care
ne aduc aminte de Ilie sub ienupăr. Tronul lui Dumnezeu este înconjurat de
nenumărate miriade de îngeri, aşa cum a spus deja Daniel (Evrei 12:22;
Apocalipsa 5:11, etc.).
VT ne dă de
înţeles că îngerii au fost martori bucuroşi, nu neapărat participanţi activi,
la actul de creaţie făcut de Dumnezeu (Iov 38:7). În NT ei sunt asociaţi
îndeaproape cu darea Legii (Faptele Apostolilor 7:53; Galateni 3:19; Evrei 2:2)
şi nu este o inconsecvenţă să fie asociaţi şi cu judecata de pe urmă (Matei
16:27; Marcu 8:38; 13:27; Luca 12:8 ş.urm.; 2 Tesaloniceni 1:7 ş.urm., etc.).
Se poate ca ei să aibă şi misiunea specială de a-i duce pe morţii neprihăniţi
în sânul lui Avraam (Luca 16:22 ş.urm.). S-a încercat prea puţin o descriere
directă a înfăţişării îngerilor. Există indicii că înfăţişarea şi veşmintele
lor sunt strălucitoare, de o frumuseţe uluitoare, nepământeană, pe care arta
creştină a încercat să o exprime în felul ei (Matei 28:2 ş.urm. şi textele
paralele; Luca 2:9; Faptele Apostolilor 1:10). VT dă dovadă de reţinere când
vorbeşte despre *heruvim (Ezechiel 10) şi *serafim (Isaia 6). Strălucirea feţei
lui Ştefan, când a fost condamnat, reflectă frumuseţea angelică (Faptele
Apostolilor 6:15).
Cristosul
întrupat a fost slujit de îngeri în mai multe ocazii (Matei 4:11; Luca 22:43)
şi ar fi putut porunci la mii de îngeri, dacă ar fi vrut, atunci când era în
Ghetsimani sau în altă parte, ca să se abată de la calea jertfei care îi era
destinată (Matei 26:53).
În anumite
pasaje există o nuanţă ciudată de ostilitate sau suspiciune faţă de îngeri.
Faptul acesta are paralele, fără legătură, în literatura rabinică. Romani 8:38
se referă la îngeri căzuţi în păcat şi aceasta explică şi pasajul nedumeritor
din 1 Corinteni 11:10, care ar trebui citit în lumina textului din Geneza 6:1
ş.urm. O exegeză specială este necesară pentru Galateni 1:8 şi 1 Corinteni
13:1, cât şi pentru avertismentul sever din Coloseni 2:18. Nu încape îndoială
că scriitorul Epistolei către evrei a insistat atât de mult asupra
superiorităţii Fiului faţă de oricare înger (Evrei 1) tocmai datorită vreunei
erori doctrinare a cititorilor săi.
Înţelesul
esenţial al textului din Iuda 9 (care este în parte paralel cu 2 Petru 2:10
ş.urm.) pare să fie acela că îngerii căzuţi în păcat păstrează din starea lor
originală o anumită poziţie şi demnitate, aşa încât nici chiar tovarăşii lor
care nu au căzut în păcat să nu-i dispreţuiască, ci să lase în seama lui
Dumnezeu judecata finală. Se spune că incidentul menţionat de Iuda a fost
relatat în înălţarea lui Moise, un fragment de Midraş apocaliptic. Acolo Satan
cere trupul lui Moise pentru împărăţia sa de întuneric, pentru că Moise l-a
omorât pe egiptean (Exod 2:12) şi era deci un ucigaş, indiferent care ar fi
fost virtuţile sale mai târziu. Ultimele onoruri nu îi sunt date lui Satan, dar
chiar şi arhanghelul Mihail a trebuit să-şi stăpânească limba în faţa
duşmanului omenirii.
BIBLIOGRAFIE
L. Berkhof, Systematic
Theology, 1949, p. 141-149, şi manuale similare; H. Heppe, Reformed Dogmatics,
1950, p. 201-219; TDNT 1, p. 74-87; NIDNTT 1, p. 101-105, 449-454 (cu
bibliografiile). Cu privire la literatura rabinică, vezi SB, pentru pasaje
specifice din NT; R. A. Stewart, Rabinic Theology, 1961. Cu privire la
aspectul de la Qumran, Y. Yadin, The Scroll of the War of the Sons of Light
against the Sons of Darkness, 1962, p. 229-242.
R.A.S.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu