rău
RĂU. În VT termenii care apar cel mai
frecvent sunt ebr. rasa, „rău, necucemic" şi ra’,
„malefic"; termenul gr. poneros „rău, malign" opus lui chrestos,
este termenul obişnuit din NT, deşi se foloseşte şi athesmos, anamos şi
kakos. Deşi termenul este folosit adesea cu sensul general de „greşit"
(Psalmul 18:21), el nu se referă la rău în forma lui morală sau judiciară, ci
în cea activă (Numeri 16:26). Ca atare, el denotă o perversitate a gândirii
(Proverbe 15:26; Romani 1:29) prin care omul firesc se supune unor impulsuri
rele (Psalmul 10:1-11). Răutatea îşi are sediul în inimă (Ieremia 17:9; Marcu
7:21-23). Ea este progresivă (Geneza 6:5) şi contagioasă (1 Samuel 24:13) în
manifestarea ei. Omul rău este total pervers, găsind o plăcere păcătoasă în a
cauza răul (Proverbe 21:10). Isus a definit adesea păcatul contemporanilor săi
ca răutate, viclenie (Matei 16:4), în timp ce Petru declară că oamenii
nelegiuiţi L-au răstignit pe Mântuitorul (Faptele Apostolilor 2:23).
Psalmii prezintă adesea în contrast omul neprihănit
şi cel rău, punând în discuţie prosperitatea celui rău şi oferind sugestii care
dau doar un răspuns parţial (Psalmul 37:35-36; 9:15). Dar această întrebare,
care este parte din problema generală a răului nu poate fi rezolvată în lumina
descoperirii din VT. În toată Scriptura, există un puternic accent cu privire
la siguranţa pedepsei pentru toţi cei răi (Psalmul 9:17; Ieremia 16:4; Matei
13:49). Este semnificativ de notat că poneros nu se aplică niciodată
credincioşilor; în 1 Corinteni 5:13 se face referinţă la un anumit membru al
comunităţii creştine. Prin faptele lor rele sunt înstrăinaţi necredincioşii de
Dumnezeu (Coloseni 1:21), dar cei care progresează în credinţă l-au învins pe
„cel rău" (1 Ioan 2:13), căci scutul credinţei este o apărare sigură
împotriva atacului său (Efeseni 6:16).
A.F.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu