răul
RĂUL. (În ebr. ra’; gr. kakos,
poneros, phaulos). Răul are o semnificaţie mai largă decât *păcatul.
Termenul ebr. provine dintr-o rădăcină care înseamnă „a se strica", „a se
desface în bucăţi", a fi stricat, prin urmare, lipsit de valoare. Este în
principiu ceea ce este neplăcut, dezagreabil, supărător. Cuvântul uneşte fapta
rea şi consecinţele ei. În NT kakos şi poneros înseamnă calitatea
răului în caracterul lui esenţial precum şi efectele sau influenţele lui
dăunătoare. Deşi aspectele acestea sunt diferite, există în mod frecvent o
relaţie strânsă intre ele. O mare parte a răului fizic se datorează răului
moral; suferinţa şi păcatul nu sunt conectate în mod necesar în cazuri
individuale, însă egoismul uman şi păcatul explică multe din relele din lume.
Deşi toate relele trebuie pedepsite, nu tot răul fizic constituie o pedeapsă
pentru faptele rele (Luca 13:2, 4; Ioan 9:3; cf. Iov).
I. Răul fizic
Prorocii L-au considerat pe Dumnezeu ca fiind Cauza
supremă a răului exprimat prin durere, suferinţă sau dezastru. În suveranitatea
Lui, Dumnezeu tolerează răul din univers, deşi El îl domină şi îl foloseşte în
administrarea lumii. Este folosit pentru a pedepsi răutatea la nivel individual
şi naţional (Isaia 45:7, Plângerile 3:38, Amos 3:6). Lumea trebuie să fie
marcată de legi şi de ordine, pentru a fi scena vieţii morale a omului, altfel
ar fi haos. Când oamenii violează legile de bază ale lui Dumnezeu, ei experimentează
repercursiunile acţiunilor lor, care pot fi într-un conflict penal sau
retributiv (Matei 9:2; 23:35; Ioan 5:14; Faptele Apostolilor 5:5; 13:11).
„Răzbunarea" divină în forma durerii sau suferinţei nu implică pasiuni
rele în Dumnezeu. Este posibil ca durerea să-l trezească pe un om rău la
realitate; până atunci „este închis înttr-o iluzie" (C.S. Lewis, The
Problem of Pain, p. 83). „Vanitatea" prezentă a naturii (Romani
8:19:23) este un semn al răului, pământul fiind sub blestem (Geneza 3:17-18).
Suferinţa creştinilor, fie că este vorba de necazuri sau de persecuţie, este
îngăduită de divinitate pentru scopuri care urmăresc o binecuvântare spirituală
(Iacov 1:2-4; 1 Petru 1:7; etc.). Ea are un rol de mustrare, nu de penalizare
şi ea nu poate să îi despartă pe aceştia de dragostea lui Dumnezeu (Romani
8:38- 39); ea îi pregăteşte pentru glorie (Rom 8:18; 2 Corinteni 4:16-18;
Efeseni 3:13; Apocalipsa 7:14). Suferinţa şi durerea creează compasiune şi
bunătate în oameni, aducându-i la părtăşie cu scopul lui Dumnezeu de a învinge
răul.
II. Răul moral
Dumnezeu este despărţit de orice rău şi nu este în
nici un caz răspunzător pentru el. Răul moral se naşte din înclinaţiile
păcătoase ale omului (Iacov 1:13-15). Israel a făcut „ceea ce este rău" şi
a suferit consecinţele faptelor sale (Judecători 2:11; 1 Împăraţi 11:6, etc.).
În spatele întregii istorii există un conflict spiritual cu puteri ale răului
(Efes 6:10-17; Apocalipsa 12:7-12), „cel rău" fiind tocmai întruchiparea
răutăţii (Matei 5:37; 6:13; 13:19, 38; Ioan 17:15; Efeseni 6:16; 2 Tesaloniceni
3:3; 1 Ioan 2:13-14; 3:12; 5:18-19). Puterea lui Satan este sub dominaţia
divină (cf. Iov 1-2), şi în final va fi înfrântă (Evrei 2:14; Apocalipsa
12:9-11).
Dumnezeu este împotriva răului, însă existenţa
acestui rău constituie adesea o piatră de poticnire în calea credinţei în
dragostea lui Dumnezeu. Ea poate fi atribuită doar abuzului de liberă voinţă la
care au recurs fiinţele create, cele îngereşti precum şi cele omeneşti.
Întreaga activitate de mântuire din partea lui Dumnezeu este direcţională
împotriva răului. În viaţa Sa, Cristos S-a luptat cu formele lui de manifestare
în durere şi suferinţă (Matei 8:16-17); însă crucea este răspunsul final al lui
Dumnezeu la problema răului. Dragostea Lui a fost demonstrată în mod suprem
aici (Romani 5:8; 8:32) în identificarea Domnului cu lumea plină de suferinţă,
ca Purtător al păcatelor. Schimbarea morală care are loc în oameni prin
intermediul Evangheliei reprezintă mărturia realităţii triumfului lui Cristos
asupra tuturor puterilor răului (Coloseni 2:15; 1 Ioan 3:8), şi de aceea, a
victoriei finale a lui Dumnezeu. Răul va fi eliminat din univers iar creaţiunea
va împărtăşi destinul glorios al omului răscumpărat. Atât răul fizic cât şi cel
moral vor fi alungate pentru eternitate (Apocalipsa 21:1-8).
BIBLIOGRAFIE
C.S. Lewis, The Problem of Pain, 1940;
C.E.D. Joad, God and Evil, 1943; J.S. Whale, The Christian Answer to
the Problem of Evil, 1936; James Orr, The Christian View of God and the
World, 1897; A.M. Farrer, Love Almighty and Ills Unlimited, 1962;
O.F. Clarke, God and Suffering, 1964; J. Hick, Evil and the God of
Love, 1966; J. W. Wenham, The Goodness of God, 1974; TDNT 3, p.
469-484; 6, p. 546-566; NIDNTT 1, p. 561-567.
G.C.D.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu