rouă
ROUĂ. Termenul ebr. tal „stropi
de umezeală" este folosit atât cu semnificaţia de „rouă" cât şi cu
aceea de „ceaţă a nopţii", fără a se face o distincţie între cele două
semnificaţii. Întrucât încă nu sunt înţelese efectele pe care le are asupra
plantelor roua, (adică o condensare a vaporilor pe o suprafaţă răcită) şi ceaţa
(o condensare în aer), poate că diferenţa între cele două este irelevantă.
Aerul umed care vine dinspre mare este factorul principal răspunzător de
căderea de rouă din vestul Palestinei, în special în regiunile din apropierea
coastei şi pe versanţii apuseni ai munţilor, deşi acest fenomen nu este
întâlnit pe valea Iordanului în timpul verii, la sud de Beisan şi pe podişurile
apusene din Transiordania. După Ashbel, numărul nopţilor cu rouă pe an variază
de la 250 pe terenurile nisipoase din Gaza şi pe versanţii înalţi ai Muntelui
Carmel, până la 150-100 de nopţi în podişul Iudeii, scăzând brusc la E de
Iordan. Cantitatea maximă de rouă apare în mod binefăcător în lunile de vară,
în care plantele au cea mai mare nevoie de apă. Duvdevani a experimentat două
tipuri de condensaţie. „Roua descendentă", este caracteristică verii, în
zonele cu terenuri afinate, adică în condiţii de răcire optimă a terenului.
„Roua ascendentă" rezultă din condensarea vaporilor de aer din terenuri
umede, şi de aceea este mai frecventă în anotimpul iernii. S-ar putea ca
aceasta să fie explicaţia semnelor lui Ghedeon (Judecători 6:36-40). În prima
lui experienţă ceaţa sau roua a fost atât de grea, încât el a stors de pe lână
un vas plin cu apă, în timp ce pământul arid din arătură era uscat. În ce de-a
doua experienţă lâna a fost uscată, în timp ce pământul, probabil terenul
întors de pe marginea arăturii, a produs condiţii pentru apariţia fenomenului
de „rouă ascendentă", provenită din pământ şi inadecvată pentru a umezi
lâna.
Referinţele biblice arată că, deşi căderea de rouă
este misterioasă, incidenţa ei este bine cunoscută. „Cine dă naştere
picăturilor de rouă?" spune Domnul când îi răspunde lui Iov (38:28), iar
originea ei este considerată a fi cerească (Geneza 27:28; Deuteronom 33:28,
Hagai 1:10; Zaharia 8:12). Ea cade pe neaşteptate (2 Samuel 17:12), delicat
(Deuteronom 32:2), stă toată noaptea (Iov 29:19), expunerea la căderea ei este
neplăcută (Cântarea Cântărilor 5:2; Daniel 4:15,23,25,33), însă ea se evaporă
repede dimineaţa (Iov 7:9; Osea 6:4). Roua apare în perioada caldă a verii din
timpul secerişului (Isaia 18:4; cf. Osea 14:5; Mica 5:7).
Roua este binefăcătoare pentru recoltele de vară.
Acest lucru a fost dovedit în mod concludent prin studiile agronomice efectuate
începând cu anul 1937. Prin urmare cei din antichitate nu exagerau cu nimic
când afirmau că ea este o sursă de binecuvântări. Cantitatea de rouă este
suficient de mare încât să permită cultivarea pământului chiar în absenţa ploii
(Eclesiasticul 18:16; 43:22). Ea permite cultivarea geofitelor în Neghev şi
ajută la recoltarea strugurilor; de aici rugăciunea: „Să-ţi dea Dumnezeu rouă din
cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!" (Geneza 27:28; cf.
Deuteronom 33:28). De aceea, când nu cădea rouă, era nenorocire (Hagai 1:10;
cf. Iov 29:19; Zaharia 8:12), deoarece, prin absenţa ploii seceta era
amplificată (1 Împăraţi 17:1; cf. 2 Samuel 1:21). De aceea valoarea ei este
luată ca un simbol al învierii; „Căci roua Ta este o roua dătătoare de viaţă şi
pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi".
Pasajul din Psalmul 133:3 pare să afirme că roua
Hermonului coboară pe muntele Sion. Această afirmaţie nu poate fi interpretată
geografic. Este posibil ca ea să fie o exprimare proverbială cu privire la o
rouă îmbelşugată, întrucât Hermonul primeşte o cantitate maximă. În consecinţă,
datorită afluenţei de rouă de pe Hermon şi de pe Mt. Carmel calcarul fărâmicios
se dezintegrează şi astfel îmbogăţeşte în permanenţă pământul cu minerale.
Astfel aceşti munţi au constituit un simbol al fertilităţii.
BIBLIOGRAFIE
D. Ashbel, Bioclimatic Atlas of Israel,
1950, p. 51-55; S. Duvdevani, „Dew Observations and their significances",
Proc. United Nations Scientific Conference in the Conservation and Utilization
of Resources, 1949, 4.
J.M.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu