sare
SARE. Dacă fenicienii obţineau
cantităţi de sare prin evaporararea apei de mare din Mediterana, evreii aveau
acces la o cantitate nelimitată de sare pe malurile Mării Moarte (Ţefania 2:9)
şi din Dealul sării (Jebel Usdum), o înălţime ce acoperea o suprafaţă de aprox.
4000 de hectare, situată în colţul SV al Mării Moarte. Această regiune a fost
prin tradiţie asociată cu moartea soţiei lui Lot, (care s-a prefăcut într-un
stâlp de sare, n.tr.) (Geneza 19:26).
Sarea aceasta este de varietate fosilă sau
stâncoasă, şi din pricina impurităţilor şi a schimbărilor în componenţa
chimică, stratul de suprafaţă este lipsit de gustul normal al sării. Referinţa
din Matei 5:13 se referă la această sare de suprafaţă care se arunca nefiind
bună la nimic. Sarea era preţuită pentru capacitatea ei de a conserva şi pentru
că dădea gust mâncării (Matei 5:13; Marcu 9:50; Coloseni 4:6). Era folosită
adesea în popoarele orientale pentru a ratifica înţelegeri, sarea devenind
astfel un simbol al fidelităţii şi a permanenţei. În jertfele cerealiere din
Leviticul (Levitic 2:13) sarea era folosită ca şi conservant pentru a prefigura
natura eternă a „legământului sării" existent între Dumnezeu şi Israel
(Numeri 18:19; 2 Cronici 13:5) (în citatele de mai sus, în trad. Cornilescu nu
apare „legătura sării" ca în traducerea Bibliei editate la Bucureşti în
1914. n.tr.).
Efectul sării asupra vegetaţiei este acela că ea
distruge fertilitatea solului (Deuteronom 29:23). Astfel, „locurile arse ale
pustiei,...pământ sărat şi fără locuitori" (Ieremia 17:6), erau sinonime
cu pământurile sărace ale sărăturilor (Iov 39:6). Abimelec a urmat un obicei
vechi presărând sare peste ruinele Sihemului (Judecători 9:45) ca simbol al
unei dezolări perpetue. Elisei a folosit sarea pentru a îndulci apa moartă din
izvorul Ierihonului (2 Împăraţi 2:19-22). Noii născuţi erau în mod obişnuit
frecaţi cu sare înainte de a fi înfăşaţi în scutece (Ezechiel 16:4). Sub Antioh
IV Epifanes, Siria a impus o taxă asupra sării, care a fost plătită Romei.
BIBLIOGRAFIE
E. P. Deatrick şi F. C. Fensham, BA 25, 1962, p.
41-49; N. Hillyer, NIDNTT, p. 443-449.
R.K.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu