Selah
SELAH. Un cuvânt izolat, ce apare de 71
de ori în Psalmi şi de trei ori în Habacuc (3:3,9,13; „mica psaltire") (în
vers. Cornilescu termenul este tradus cu „oprire"; n.tr.). Deoarece în
toate aceste locuri, exceptând Psalmii 41 şi 81, termenul denumeşte genul de
melodie sau psalmodie din titlu, s-a căzut în general de acord că termenul selah
trebuie să fie un semn muzical sau liturgic, deşi importanţa lui exactă nu este
cunoscută. Iată care sunt principalele propuneri:
1. Un termen în *muzică sau o
îndrumare muzicală pentru cântăreţi şi/sau orchestră „să ridice", adică să
cânte (cu gura sau la instrument) forte sau crescendo. Astfel în
LXX avem în fiecare dintre cazuri diapsalma, probabil un interludiu mai
degrabă muzical decât doxologic.
2. Un semn liturgic (salal,
„a ridica"; cf. acad. sullu, „rugăciune"), probabil a ridica
vocea sau mâinile în rugăciune. Se poate să fi intrat în uz, posibil în
perioada exilică. În legătură cu psalmii folosiţi în închinarea publică, pentru
a denota acele locuri în care preotul trebuia să pronunţe benedicţia. Unii iau
termenul drept „a ridica" ochii, cu scopul de a repeta versetul, fiind
astfel un echivalent al lui „da capo". Alţii îl derivă dintr-o
rădăcină aramaică sl, „a apleca", interpretându-l astfel ca o
îndrumare dată în acel loc celui care se închină să se proştearnă.
3. Targ. Aquila şi Vulg.
interpretează Selah cu expresii ce exprimă o exclamaţie „pe veci", şi fac
din el un strigăt de închinare asemenea lui „amin" sau „aleluia"
(Psalmul 46:3) la sfârşitul liturgiei sau în anumite momente din cadrul ei
(Psalmul 3:2, 4 etc.).
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu