şarpe
ŞARPE.
I. În general.
Şerpii (*ANIMALE) sunt reptile care au cap, corp şi
coadă, însă fără mădulare, şi se târăsc pe stomac, aşa încât, din cauza limbii
lor mişcătoare se spune deseori că ling sau mănâncă praful (Geneza 3:14; cf.
Isaia 65:25; Mica 7:17; şi implicit, Proverbe 30:19). Compară naţiunile care se
târăsc ca şerpii, pentru a recunoaşte pe Dumnezeul lui Israel (Mica 7:17) şi
Egiptul care a fugit din luptă ca şi un şarpe şuierând care se întoarce în
văgăuna sa (Ieremia 46:22, în contrast cu conceptul egiptean al şarpelui-uraeus
de pe coiful faraonului, care îl conduce la victorie). Însuşirea anumitor şerpi
de a injecta otravă mortală în rană atunci când muşcă sau atacă (Geneza 49:17;
Eclesiastul 10:8, 11; implicit, Matei 7:10; Luca 11:11) apare în multe
comparaţii. Subiectele acestor comparaţii includ caracterul dăunător pe care îl
prezintă cei păcătoşi (Deuteronom 32:33 (evreii rebeli); Psalmul 58:4; 140:3)
sau consumul de vin (Proverbe 23:32), de asemenea caracterul surprinzător al
zilei Domnului (Amos 5:19), şi apar şi în metafora cu asupritorii străini
(Isaia 14:29). La fel cu războiul, foametea, etc., muşcătura de şarpe putea fi
enumerată printre pedepsele mâniei şi ale judecăţii divine (Numeri 21:4-6;
Ieremia 8:17; Amos 9:3), şi răscumpărarea de această pedeapsă putea fi acordată
slujitorilor lui Dumnezeu (Marcu 16:18; Luca 10:19; vezi Faptele Apostolilor
18:3-6). Unii şerpi puteau fi fermecaţi (Eclesiastul 10:11), alţii erau
consideraţi „surzi" faţă de puterile fermecătorului (Psalmul 58:4-5;
Ieremia 8:17). Fermecătorii de şerpi erau reprezentaţi pe amulete egiptene cu
figuri de scarabeu (P. Montet, L’Égypte et la Bible, 1959, p. 90-94,
fig. 17). Despre fermecarea şerpilor în Egiptul, cel antic precum şi încel
modern, vezi L. Keiraer, Histories de Serpents dans l’Égypte Ancienne et
Moderne, 1947, şi despre Mesopotamia, vezi N.L. Corkill, „Snake Specialists
in Iraq", Iraq 6, 1939, p. 45-52.
Pe lângă denumirea generală nahas, „şarpe,
balaur", şi sarap, „a arde" (vezi II., mai jos), limba
ebr. mai conţine şi alte cuvinte referitoare la şerpi. Cuvântul vechi peten
(Deuteronom 32:33; Iov 20:14, 16; Psalmul 58:4; 91:13; Isaia 11:8; VA „aspidă,
viperă") apare ca şi btn în textele ugaritice din sec. al 14-lea
î.Cr. Aceasta este deseori considerată cobra egipteană (arab. naja haje;
şi înrudita naja nigricollis, M.A. Murray, JEA 34; 1948, p. 117-118), şi
este „aspida" scriitorilor clasici. Cobra a dat naştere la două hieroglife
egiptene. Acest animal veninos conferă sens unor pasaje ca şi Deuteronom 32:33
şi Iov 20:14,16. Cuvântul ‘epaeh (Iov 20:16; Isaia 30:6; 59:5; AV
„viperă") este identic cu termenul arab. afa’a, şi similar cu
acesta apare un alt termen general referitor la balauri şi uneori mai specific
referitor la vipere (vezi L. Keimer, Études d’Egyptologie, 7, 1945, p.
38-39, 48-49). Se consideră adesea în Geneza 49:17 (VA „viperă"), termenul
ebr. se’pipon reprezintă viperele cerastes: ori una din cele două
specii „vipera cu corn", Cerastes cornutus, sau vipera fără corn Vipera
cerastes, ori ambele. În Egipt şi Palestina acestea au fost familiare din
vremurile antice, şi în Egipt au devenit hieroglifa pentru „f”, din cuvintele
onomatopeice fy, fyt, „vipera-cerastes" (Keimer, Études
d’Egyptologie 7, 1945; P. E. Newberry, JEA 34, 1948, p. 118). Identificarea
lui ‘aksub în Psalmul 140:3 este neclară; în Romani 3:13 este folosit
termenul grec aspis, „aspidă". Cuvântul sip’oni este redat
de VA cu „viperă" în Proverbe 23:32, şi, ca şi sepa’ în Isaia
14:29, ca şi „basilic" în Isaia 11:8; 59:5; Ieremia 8:17; aceste cuvinte
denumesc în mod sigur diverse specii de şerpi. Animalul care s-a lipit de mâna
lui Pavel în Faptele Apostolilor 28:3 este deseori considerat a fi o viperă
cunoscută în regiunea mediteraneană; acelaşi cuvânt grec (echidna) este
folosit în metaforele puternice din Matei 3:7; 12:34; 23:33; Luca 3:7.
II. În mod specific
a. Primul şarpe în Scriptură este
creatura subtilă din Geneza 3, folosită de Satana pentru a-l îndepărta pe om de
Dumnezeu (Romani 16:20; 2 Corinteni 11:3), stăpânit de diavolul după cum
demonii stăpâneau pe oameni şi pe porci în zilele NT. Şarpele a fost blestemat
să nu se mai ridice niciodată rămânând să se târască toată viaţa sa (Geneza
3:14). Astfel şarpele a rămas un simbol biblic al înşelătoriei (Matei 23:33),
şi chiar înşelătorul suprem este „acel şarpe bătrân" (Apocalipsa 12:9,
14-15; 20:2); creştinii ar trebui să se asemene cu şarpele în inteligenţa lui
şireată, dacă nu în altceva (Matei 10:16).
b. Un semn pe care Moise l-a
înfăptuit înaintea lui Israel (Exod 4:2-5, 28-30) şi pe care Moise şi Aaron
l-au înfăptuit înaintea faraonului (Exod 7:8-12) a fost aruncarea toiagului la
pământ pentru a deveni şarpe şi apoi ridicarea lui pentru a-l readuce la forma
iniţială de toiag, după ce, în al doilea caz i-a înghiţit pe şerpii
vrăjitorilor egipteni (*MAGIE ŞI VRĂJITORIE, 2. II. c.).
c. În pustie Israelul rebel a fost
din nou pedepsit prin trimiterea „şerpilor înfocaţi" (nahas sarap),
al căror venin era fatal (Numeri 21:4-9; vezi Deuteronom 8:15). Când Israelul a
cerut eliberarea, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să înalţe un şarpe de aramă
pe un stâlp, pentru ca aceia care au fost muşcaţi de şerpi să se uite la el,
încredinţându-se în puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, şi vor trăi (*ŞARPELE
DE ARAMĂ). Termenul sarap, „înfocat", se referă probabilla efectul
veninului sau a otrăvii pe care îl aveau acei şerpi; apare din nou în Isaia
14:29 şi 30:6 (unde termenul „zburător" probabil că se referă la viteza cu
care atacă aceste reptile, ca şi când ar fi „înaripate" - astfel este
folosit termenul şi în araba modernă pentru această explicaţie şi pentru
altele, vezi Keimer, Histories de Serpents, p. 10, n. 2; D J. Wiseman,
TynB 23, 1972, p. 108-110).
d. Unele referinţe ebraice la
„balauri" se aplică mai curând la alte creaturi înfricoşătoare, sau sunt
întrebuinţate în mod metaforic la mari puteri militare în lumea biblică.
Astfel, „balaurul" din Amos 9:3 este probabil mai degrabă vreo creatură
mare a adâncului decât un şarpe. În Isaia 27:1 sabia care urma să fie ridicată
împotriva „Leviatanului, şarpelui fugar (sau iute),...a Leviatanului, şarpele
inelat (sau răsucit) şi... balaurul care este în mare" (vezi VSR) exprimă
cel mai probabil judecata care urma să vină asupra Asiriei (ţara apelor iuţi
ale Tigrului), Babilonul (ţara întortochiatului Eufrat) şi Egiptul (tannin,
„balaur, monstru", conform în Ezechiel 29:3; 32:2). Isaia probabil că
anunţă aici judecata lui Dumnezeu asupra acestor ţări păgâne prin termenii
folosiţi în mitul antic canaanit a nimicirii lui Lotan sau Leviatan de către
Baal, şi multele poveşti mesopotamiene despre omorârea balaurilor şi şerpilor
(Labbu, Zu etc.), ca să nu menţionăm răsturnarea lui Apep de către egipteni,
condamnându-i la imaginea lor comună. În Iov 26:13 identitatea „şarpelui
fugar" asociată cu cerul este incertă. Deoarece şarpele se poate referi la
Satana (cf. a., mai sus, şi Apocalipsa 12:7-10, 14-15; 20:2) se poate
compara şi desemnarea lui alternativă(?) de Luceafăr al dimineţii căzut (VA
„Lucifer"), cu care este asemănat regele Babilonului în Isaia 14:12, 15;
cf. Iuda 6 şi 2 Petru 2:4.
În nici un caz nu se referă vreunul dintre aceste
pasaje, fie biblic, fie nebiblic, la lupta în creaţie dintre divinitate şi
monstru, deoarece omorârea tuturor balaurilor este efectuată într-o lume deja
creată. În plus, Tiamarul babilonian, a cărui moarte cauzată de Marduk este
asociată cu creaţia, nu a fost un şarpe sau balaur, şi de aceea nu sprijină
argumentul în favoarea existenţei unei lupte dintre divinitate şi şarpe/balaur
în cadrul creaţiei (cf. A. Heidel, The Babyionian Genesis. 1951, p. 83-88,
102-114). (*BALAUR; *LEVIATAN; *RAHAV.)
În mitologia şi cultele canaanite, mesopotemiene,
anatoliene, şi cele egiptene, sunt cunoscute zeităţi în formă de şerpi, şi
balauri în diverse contexte sunt simboluri ale protecţiei (egipteanul uraeus),
sau ale răului (de.ex. zeii egipteni Apep sau Apopis), sau ale fertilităţii
(zeiţele egipto-canaanite ale sexului; ANEP fig. 471-474), sau ale
continuităţii vieţii (simbolizată prin schimbarea pielii, cf. Heidel, The
Gilgamesh Epic and Old Testament Parallels, 1949, p.92, n. 212). Pentru
suporturi canaanite de altar, având pe ele modele de şerpi, vezi ANEP fig. 585,
590. În textele din Ugarit, notează sacrificiul prescris al „capului vitelor
mici (pentru) „Anat-Lotan" (C.H. Gordon, Ugaritic Literature, 1949,
p. 114, 107, n. 1) şi o incantaţie împotriva şerpilor (C. Virolleaud, în Ugaritica
5, 1968, p. 564 ş.urm., Nr. 7; M. Astour, JNES 27, 1968, p. 13-36; A. F.
Rainey, JAOS 94, 1974, p. 189 ş.urm., 194; M. Dietrich ş. a., UF 7, 1975, p.
121-125)."
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu