Butoaiele
după Alex. Donici
Pe drum de toamnă,
dintr-un car cu boi,
se auzea un vuiet de butoi:
— Eu sunt... bum!... bum!... butoiul
care bubui pe drum!
Sunt bucuros că am volum!
Că doar nu-s buburuz
sau bolovan
să tac buştean
ca ăst butoi
ce zace-alături bobotit
ca un buboi!...
Şi-ai casei au sărit năboi
cu păhărelele,
zicând glumeţ:
— Hai, dă-ne-o probă, maistre vorbăreţ.
— Bum!... Bucuros!
Vă dau!
Dar... mai domol!...
Căci, să vedeţi...
pentru moment,
sunt gol...
— Dar tu? i-au zis butoiului vecin.
Nu spui nimic?
— Nu pot.
Sunt plin.
Şi s-au umplut paharele de vin!...
Poezie de Costache Ioanid din volumul TAINE
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu