Când trandafirii înfloresc
Când trandafirii înfloresc,
o mare taină-n ei se-arată.
Când trandafirii înfloresc,
toţi cei ce-aşteaptă şi iubesc
aud un susur îngeresc
din primăvara neuitată.
Era o zi cu cer senin
cu-aceleaşi flori pe ramuri ninse.
Era o zi cu cer senin
când de pe-acest pământ străin
Se înălţa atât de lin
Isus cu braţele întinse.
Erau şi-atuncea flori de nea
şi flori de sânge şi de soare...
Erau şi-atuncea flori de nea,
când Cel căzut sub crucea grea
atât de liniştit urca
spre galaxii nepieritoare.
Se înălţa spre nepătruns,
spre scânteierile gigante.
Se înălţa spre nepătruns.
Iar când pe boltă a ajuns,
un abur palid L-a ascuns
ca un reflex de diamante.
Şi-atunci o şoaptă se-auzi,
un glas de îngeri în grădină.
Şi-atunci o şoaptă se-auzi:
„Acest Isus va reveni
la fel cum în această zi
s-a înălţat către Lumină."
De-aceea an de an privesc
şi gând cu gând mereu se-ntreabă.
De-aceea an de an privesc
şi-aş vrea să strig, dar nu-ndrăznesc,
când trandafirii înfloresc:
„O, vino, Doamne... mai degrabă..."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu