Pentru cine?
Pe cărările răzleţe
dintre zâmbet şi suspine,
ţi se pune o-ntrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atâta frumuseţe,
e atâta gingăşie
într-o floare?
Pentru cine s-ar desprinde
din broboadă
de zăpadă
ghiocelul în april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă?
dacă totu-i inutil?
Pentru cine-n miez de roadă
sorb şi strâng în ei culoare
pentru vara următoare
embrionii
din begonii,
dacă totul e-o-ntâmplare?
Pentru cine-şi ţese-n casă
haină pală
de vestală
cu lumini de diamant
floarea albă de mireasă,
dacă totul e neant?
Pentru minţile obtuze
de bondari şi buburuze?
Pentru fluturii ce zboară
în zig-zaguri pe afară?
Oare viespile ursuze
sunt iniţiate-n artă?
Oare bărzăunii trupeşti,
plini de miere pe musteţi,
sunt sensibili,
sunt esteţi?
Oare-ar sta flămând bondarul
de n-ar fi subtil decorul
şi nu şi-ar abate zborul
în grădinile bogate,
dacă florile de crin
n-ar fi... proporţionale?...
n-ar avea acea prestanţa
ca de clopot florentin?
n-ar avea varietate
de culoare şi nuanţă
de la alb pân’ la carmin?
Nu cumva pretind... culbecii
să dezvolte-atâtea specii
rozele şi liliecii?
Nu.
în floare e-un mister!
Floarea e un mesager.
e un martor,
o solie,
e un înger din Eden,
care-aduce-n valea morţii
o înaltă mărturie
în culoare,
în proporţii,
în mireasmă
şi-n desen.
Omule cu mintea plină,
du-te-o clipă în grădină,
treci prin văile-nflorite
şi te uită la sulfină,
la bujori, la mărgărite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din cărare,
la năframa de mătase
ce ne-o dăruie ciclama!
Lasă-te să te desfete
ochii-adânci de violete,
clopoţeii cu trei cupe
şi narcisele trompetei
Şi ia seama!
Dacă inima-ţi rămâne
ca un bulgăr, ca o piatră,
ca un bolovan în vatră...
leapăd-o!
zdrobeşte-o-n cioburi!
Sparge-o pe ilău cu dalta!...
Şi apleacă-te în rugă
să ceri alta!
Dar de simţi o-nseninare,
un surâs şi o blândeţe,
care vine
să te-aline
de povară,
de tristee,
Tu apleacă-te şi spune:
„Surioară,
pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atâta frumuseţe,
e atâta gingăşie
într-o floare?"
„Pentru cine?...
Pentru om!
Pentru voi Făuritorul
şi-a ascuns în floare dorul,
în petalele de aur
de fior şi de lumină,
ca în opera divină
să cunoaşteţi
AUTORUL..."
Poezie de Costache Ioanid din volumul TAINE
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu