Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Acum eliberează, Doamne...


Luca 2:29

Acum eliberează, Doamne, robul tău
după Cuvântul Tău, în pace!
Căci azi, cu ochii mei văd mântuirea Ta
în faţa lumii-ntregi adusă!

Lumina Ta răsare-acum popoarelor!
Şi slava Ta în mijlocul aleşilor!
O stea răsare fiilor lui Iacov,
şi-un sceptru sfânt, cum scrie-n Carta Legii.

Acum eliberează, Doamne, robul Tău
după Cuvântul Tău, în pace!
De-ai şti de când te-aştept, fecioară priveghind,
să vii cu Pruncul sfânt la Templu!

Curând acest Copil va înălţa pe mulţi,
şi mulţi din neamul Său cădea-vor!
Va fi un semn stârnind împotrivire grea.
Chiar tu vei fi cu sufletul, străpuns cândva,
lovind în inimi sabia durerilor.
Va da pe faţă multe gânduri ale multora!
Acum eliberează, Doamne, robul Tău
după Cuvântul Tău, în pace!

Te nalţ, Te nalţ Stăpâne, Dumnezeul meu,
că-Ţi împlineşti la timp Cuvântul!
Şi iată, că nainte de-a pleca-n Şeol,
Mi-ai dat să văd Copilul slavei!
Un Fiu s-a dat, un Prunc din casa lui David,
punând pe umăr gloria domniei Lui!
Acum eliberează, Doamne, robul Tău!
după Cuvântul Tău, în pace!

Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: