Împărate, când mi-adun
Împărate, când mi-adun
doru-n zări senine,
şoimi de gânduri mă răpun
şi mă-ntreabă ce-o să spun
împărate, ce-o să spun,
când voi fi cu Tine!
Dacă-n Cer în strai bogat,
mulţi vor fi-mpreună,
dar eu cum voi fi-mbrăcat,
când în lume nu mi-am dat,
împărate, nu mi-am dat,
haina cea mai bună.
Dacă-n Cer ar mai fi chiar
drumuri lungi şi grele,
pentru mine vor fi doar,
căci în lume-atât de rar,
împărate, atât de rar,
am umblat pe ele.
Dacă-n Cer s-ar mai găsi
spini pe-o văgăuna,
pentru mine toţi ar fi,
căci în lume nici o zi,
împărate, nici o zi,
nu-i doream cunună.
Iar de-ar fi-ntre porumbei,
lacrimi printre stele,
toate-ar fi din ochii mei,
căci n-am vrut în anii grei,
împărate, -n anii grei,
să-Ţi slujesc cu ele...
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu