Aş privi...
Aş privi din zori în zori
toate văile cu flori.
Aş privi şi-aş strânge-n piept
tot ce-i tainic şi-nţelept...
Tot noianul zorilor,
tot focul bujorilor,
tot suspinul crinilor
din umbra grădinilor,
tot seninul zărilor,
tot argintul mărilor,
toată slava stelelor
ce dă farmec nopţilor!
Şi când vine-o iarnă grea,
troienind cărarea mea,
lângă Domnul am şi-atunci
tot ce-i mai frumos în lunci...
(Doamne, cât sunt de voios
Când văd nuntă în Cristos
Şi-aş aduce mirilor
tot parfumul văilor!...)
Dar când Domnul va veni
şi în ochi mă va privi,
nu voi mai vedea atunci
nici cărări, nici văi, nici lunci...
Nici noianul zorilor,
nici focul bujorilor,
nici suspinul crinilor
din umbra grădinilor,
nici seninul zărilor,
nici argintul mărilor
şi nici stelele de sus.
Numai faţa lui Isus!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu