Cât ai trăit...
Cât ai trăit, ai strâns şi-ai strâns,
cum strânge de pe crengi furtuna.
Şi-acum te uiţi cu suflet plâns
că toate câte ţi le-ai strâns
te lasă una câte una.
Ai vrut în lumea de nevoi
să-ţi faci un Rai. Ce cutezanţă!
Şi-acum dai totul înapoi
şi pleci din Rai cu pumnii goi.
Iar unde pleci, tu n-ai speranţă.
Ai vrut, aici, pe-acest pământ,
să-ţi saturi inima flămândă.
Dar toate,-aici, se duc pe vânt.
Iar mai încolo de mormânt
tu nu ţi-ai strâns decât osândă.
Ai vrut să fii înconjurat
de tot ce mângâie privirea.
Dar, vai, cu cât ai adunat,
cu cât de lume te-ai legat,
cu-atât mai grea e despărţirea.
Priveşte dar ce ţi-a rămas
şi singur judecă-ţi fiinţa.
Isus te cheamă, fă un pas,
şi-apucă-n ultimul tău ceas,
comoara cea de preţ: căinţa!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu