A bătut la uşa ta...
A bătut la uşa ta
cineva...
Şi n-a răspuns nimenea.
În tăcerea negrei nopţi,
stă un om şi plânge...
Faţa Lui e numai răni,
pieptul numai sânge.
— Cine eşti, străin pribeag?
Cine eşti?
De-a cui jale pribegeşti?
Pentru cine te-au brăzdat
bice fără număr?
Ce povară Ţi-a lăsat
rana de pe umăr?
— Eu sunt robul ce slujesc
tuturor...
Un om al durerilor...
Nimeni plată nu mi-a dat...
Numai spini şi ură.
Numai roşii trandafiri
pieptul Mi-L umplură.
Eu sunt Pâinea ce S-a frânt
lumii-ntregi.
Şi sunt vinul noii legi!
N-am venit să-ţi plâng în drum
răni usturătoare...
Plâng pe cei ce pierd acum
ultima chemare.
A bătut la uşa ta
cineva...
Şi n-a deschis nimenea.
Dar deschide, nu mai sta!
Poate niciodată
mâna Lui la uşa ta
n-are să mai bată.
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu