O, cum aleargă un părinte...
O, cum aleargă un părinte
când inima de-ai săi se leagă!
Mereu pe drum, mereu-nainte,
mereu cu-atâtea griji în minte...
O, cum aleargă un părinte
pentru copii o viaţă-ntreagă!
O, cum se zbate să-i îndrume,
cu toată grija, cu tot dorul!
Ca un cârmaci pe-o mare-n spume,
o, cum se zbate să-i îndrume
ca să le facă-un rost în lume
şi să le-nalţe viitorul!
Sub fir cu plumb şi sub mistrie,
el pune piatră peste piatră.
Lărgindu-şi vechea temelie
sub fir cu plumb şi sub mistrie,
el vrea ca toţi cei dragi să-i fie
alături, vatră lângă vatră.
Cu cât mai mult în lupte grele,
Acel ce ne-a creat fiinţa,
zidind pe cosmicile schele
ameţitoare bolţi de stele,
cu cât mai sus, mai sus de ele,
ne-a pus în slavă locuinţa!
În Fiul Său, cu stropi de sânge,
El a răbdat pe lemn furtuna.
Şi când acasă ne va strânge,
când moartea însăşi o va frânge,
oriunde haru-Şi va răsfrânge,
vom fi cu El întotdeauna.
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu