De ce-ai venit?
Azi ai intrat întâia oară-n adunare...
Te-ai aşezat pe-o bancă şi priveşti.
În tot ce vezi sunt semne de-ntrebare.
Te simţi străin şi parcă te sfieşti.
De ce-ai venit? Ce te-a adus anume?
Ce gând fugar te-a abătut din drum?
Îl cauţi tu pe Dumnezeu prin lume?
Sau El te caută pe tine-acum?...
De ce-ai venit? Din curiozitate?
Vrei să te uiţi o clipă... şi să pleci?
Sau e o taină... o durere, poate...
O, Cerul are pentru toţi poteci!
Tu ai văzut palate triumfale,
cupole cu lumini de curcubeu.
Le-ai contemplat. Dar ai simţit că-s goale,
că nu era acolo Dumnezeu.
Aici... nu vezi nici aur, nici rubine,
ci... numai nişte oameni cu ochi blânzi,
oameni flămânzi, dar nu flămânzi de pâine,
flămânzi de Cer, de Dumnezeu flămânzi.
Aceasta-i adunarea. O fântână
cu apă din Eden... Nimic în plus,
E un bărbat cu-o Biblie în mână
rostind mereu acest cuvânt Isus.
"Veniţi prieteni, nunta vă aşteaptă,
bucatele-s gustoase şi de leac.
Veniţi, căci nu se cere nici o plată!
Şi cine vine va trăi în veac!"
Dar, ce ciudat... de pe cărări străine,
pe când bărbatul cheamă către Rai,
s-a furişat o umbră lângă tine.
Ea n-are chip, nici trup, nici ochi, nici grai.
E-o umbră doar: E Asmodeu, vrăjmaşul,
ce-ţi spune-n şoaptă: "Dumneata aici?
Ori vrei cumva să-ţi rătăceşti făgaşul
prin basme născocite de bunici?
Vrei să te-ntuneci? Vrei să-ţi ieşi din minte?
Şi Rai şi Iad şi îngeri şi păcat
nu sunt decât zadarnice cuvinte,
din care nu-i nimic adevărat!
O, nu mai este-acum ce-a fost odată!
Nu mai suntem umili şi ignoranţi.
Trăieşte-ţi viaţa cât îţi este dată
şi soarbe-ţi cupa ta ca toţi ceilalţi!"
Dar.. la amvon... deodată... ce minune!
Cum? E chiar El, divinul răstignit?
E Duhul Său ce te-a pătruns şi-ţi spune:
"O, vin’ la Mine, suflet ostenit!
Ia jugul Meu, căci jugul Meu alină.
E-un jug ce-aduce pace tuturor.
Iar toţi acei care nu vor să vină
rămân datori pentru păcatul lor!"
"Pentru păcat?" Şi Asmodeu tresare
şi-ţi şuieră ca vântu-nvâlvorat:
"Nu-l asculta! Păcatul e-o afirmare.
Doar omul slab se teme de păcat!"
Dar, vai... tu simţi în pieptul tău deodată
ceva ca un fior nemaiştiut.
Şi parcă împrejurul tău se-arată
ostaşi ciudaţi, cu suliţă şi scut.
Nu-i vezi. Dar simţi în piept o cercetare.
Eşti străbătut de-un ochi ne-nduplecat.
Şi-n faţa ta o cruce-acum răsare,
pe care tu vei fi crucificat...
Pe crucea ta e-nfiptă o tăbliţă
pe care legea,-ntr-un vârtej de fum,
a scris cu ne-ndurata ei peniţă
tot ce-ai făcut şi tot ce eşti acum.
Nu vezi nimic. Numai în Duh sunt toate.
Dar simţi că-i scris: "Om lacom de arginţi.
Nepăsător cu cei flămânzi din gloate
şi fără milă faţă de părinţi.
Dispreţuind mustrările divine,
ai apucat tot mai greşite căi!
Te-ai avântat să dai cu pumnu-n Mine
şi ţi-ai zdrobit tu singur pumnii tăi.
N-ai vrut să ştii că nu eşti decât vierme
şi că puteam demult să te strivesc.
Ai azvârlit ţărână şi blesteme
în Dumnezeu, în Tatăl tău ceresc!"
"Destul!" gemi tu ca-n vis. "Destul! Opreşte!
O, cât te simţi acum de vinovat
în faţa legii ce te zugrăveşte!
Şi-un glas rosti verdictul ce s-a dat.
"Eşti osândit la cea mai grea pedeapsă.
Vei fi acum chiar ţintuit pe lemn."
Dreptatea-şi trage spada de pe coapsă.
Centurionul face-acum un semn.
Eşti parcă prins şi azvârlit pe cruce.
Apar călăi de foc în duhul tău.
"O, atârnaţi-mi trupul la răscruce,
Ca toţi să afle cât am fost de rău!"
Tu simţi ţepuşul cuielor în palmă.
Şi, brusc, ciocanele se-nalţă... Dar...
Se-aude-un glas şi totul se destramă..
călăii se ridică şi dispar...
Din nou acum e-o pace de fântână...
E-o adunare... O, nimic în plus.
E un bărbat cu-o Biblie în mână.
Ascultă dar ce-ţi spune-acum Isus.
"Ţi-a fost întreaga stare-nfăţişată,
cum ţie însuţi te-ai făcut călău.
Ţi-am arătat pedeapsa meritată.
Dar am răbdat-o Eu în locul tău...
Şi-acum, ce altă faptă ţi se cere
decât să vii cu drag la pieptul Meu?
Să crezi. Şi-apoi să plângem în tăcere.
Să crezi. Şi să te naşti din Dumnezeu."
"Da, cred!" spui tu cu inima deplină
"O, vino dar!" te-ndeamnă blând Isus.
Şi totu-i nou... Şi s-a făcut lumină!
Iar Asmodeu a dispărut! S-a dus!
Azi ai intrat întâia dată-n adunare.
O, dar de când, de când eşti aşteptat!
Acum e paradis, e sărbătoare,
O nouă stea pe cer s-a arătat!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu