"Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele" - 2 Timotei 4:13

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Cât preţuieşte?


Cum ai lăsat să se-ofilească floarea?
Cum ai pierdut cununa cea de sus?
Cum poţi păta cu paşi murdari cărarea?
Cât preţuieşte-n ochii tăi iertarea?
Cât preţuieşte Jertfa lui Isus?

De dragul tău, înflorind Calvarul,
Isus pe cruce mâinile şi-a pus.
Cum poţi uita cum a sorbit paharul?
Cât preţuiesc în ochii tăi amarul
şi lacrima din ochii lui Isus?

Ce fericit erai când izbăvirea
un Cer de primăvară ţi-a adus!
Dar unde-i pacea şi neprihănirea?
Cât preţuiesc în ochii tăi iubirea
şi dulcea-mbrăţişare-a lui Isus?

Nu vezi pe dealuri cum se-nalţă zorii?
Nu te gândeşti cu cine vei fi dus?
Vai, iată ziua când nepăsătorii,
toţi cei ce-au supt din cupele Comorii,
vor şti cât preţuieşte-n veci Isus!

Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: