Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Ce frumoasă...


Ce frumoasă e copilăria
şi ce calde amintiri rămân
când se strâng copiii să citească
despre Pruncul cel născut pe fân!

Ce frumos e să asculţi Cuvântul
cum vegheau păstorii-ntr-un ungher
şi cum îngeri albi au dat de veste
despre Fiul cel venit din Cer!

Ce frumos e să asculţi cum magii
urmăreau o stea ca un fluid
şi cum ea, în fruntea caravanei,
îi duce spre satul lui David!

Ce plăcute-s cântecele sfinte
ce mereu în inimi stăruiesc.
"Steaua sus răsare...", "O, ce veste..."
"Stea curată...", "Îngerii vestesc..."

Ce frumoasă e copilăria
şi ce fericit te simţi mereu
când pricepi că ai un rost în lume
şi că ai în Cer un Dumnezeu!

Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: