E primăvară
Urare pentru un pastor
E primăvară. Câmpu-i plin de floare.
Vin îngeri albi pe ramuri de cais.
Purtăm în inimi flori de sărbătoare,
un dar al florilor din Paradis.
Al vieţii fir tot mai grăbit se toarce.
Dar Paştele ne-aduce-n faţă iar
un scump prilej când gândul ni se-ntoarce
spre florile-nflorite pe Calvar...
Pe culme, lângă florile grădinii,
cerescul Miel pe cruce atârna.
Râdeau în jur, biruitori, rabinii.
Şi-o ceată mică, între flori, plângea.
Şi-atâtea flori erau... Dar niciodată
n-au fost mai roşii flori în vreun apus
ca trandafirii cei fără de plată
ce înfloriseră la pieptul lui Isus.
Acest buchet din sfânta primăvară,
udat de lacrimile-atâtor privegheri,
pe mii şi mii de culmi se-nfiripară,
din primăveri în alte primăveri.
Şi iată că o mână părintească
ce poartă grija florilor cereşti
luă un trandafir să-l răsădească
de pe Calvar, aici, în Miuleşti...
Era cândva o adunare sfântă...
Poporul asculta cu duh umil.
Cu glas de trâmbiţă ce lumi înfruntă,
vorbea cu-nflăcărare un copil.
Era un mugur, un boboc de floare,
răsad de la bunica din Secaş...
La paisprezece ani având chemare
ca Samuel în tainicul locaş.
Căci prigonit de tată şi de mamă,
fiind ca Ieremia un ales,
simţea că Cineva de sus îl cheamă,
că Cineva în lume l-a trimes...
Trecură ani. Şi iar e primăvară
cu albi caişi, cu flori de liliac.
Copilu-acesta de odinioară
e azi la jumătatea unui veac.
Puternic se înalţă astăzi rugul
cu roşii flori peste amvonul sfânt.
Jur împrejur e plin de flori belşugul,
şi trâmbiţă răsună cu avânt.
Şi-acum în casa unde-i bun popasul
şi unde îngeri vin pe albe scări,
poporul slavei îşi înalţă glasul
cu rugăciuni şi binecuvântări.
Iubite frate, tu, păstor al turmei,
oiţele şi mieii cei plăpânzi
întorc privirea spre lumina culmei,
spre ochii lui Isus adânci şi blânzi.
Şi ruga noastră cere cu credinţă
ca să ne dea Cel Veşnic un răspuns,
ca tot mai mult să-ţi toarne biruinţă
din trandafirii pieptului străpuns.
Să fii ca Avraam smerit şi tare,
prieten bun cu Soarele divin!
Ca Isaac, tu să fii în încercare
supus şi-ncrezător în El deplin.
Ca Iacov, să ai calea neclintită
spre binecuvântate fericiri!
Ca Iosif, să fii tare în ispită,
acelaşi în necaz şi-n preamăriri!
Ca Moise, să hrăneşti cu drag poporul,
cu mana ce din cer s-a revărsat!
Ca Iosua, luptând cu Ierihonul,
să faci să cadă ziduri de păcat!
Ca David, să te-avânţi spre a răpune
oştiri de duhuri care dau fior!
Ca Solomon, să-mparţi cu-nţelepciune
dreptate şi lumină tuturor!
Ca Simon Petru de la Cincizecime,
să te înalţi să spui ce ai de spus!
Ca tânărul Ioan în vremi sublime,
să stai cu drag la pieptul lui Isus!
Ca Pavel, să porţi albele mioare
cu dragoste, cu milă pentru oi,
cu lacrimi sfătuind pe fiecare
ca un părinte-al fiecăruia din noi.
Ca sus în Cer, în albă măreţie,
tu, trandafir de pe Calvar adus,
să poţi cu neştirbită bucurie
să spui nemuritorului Isus:
"Sunt de la pieptul Tău luat odată.
Şi ţi-am slujit la bine şi la rău.
Acum mă-ntorc cu roadă-nmiresmată,
Isuse drag, din nou la pieptul Tău...
C-aşa a vrut dumnezeiescul Tată:
din mine, cel luat de pe Sion
şi răsădit la Gura-Honţ odată,
să facă trandafirul din Saron..."
Aşa să facă veşnica-ndurare
şi hărăzirea tainicei iubiri!
Cu-al ei păstor, întreaga adunare
să fie un buchet de trandafiri!...
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu