Întoarce-te la Domnul
Când ajungi să-ţi fii tu însuţi o povară,
când dureri de neînţeles te-apasă greu
când pe crengi sunt numai flori de primăvară
iar în tine frunze moarte cad mereu,
când spre tainicul miraj ce se destramă
rătăceşti ca un pescar de amăgiri,
n-auzi tu un glas de frate ce te cheamă,
n-auzi tu suspinul veşnicei iubiri?
Întoarce-te la Domnul!...
aşa cum eşti,
cu zdrenţe-n suflet şi poveri...
Întoarce-te la Domnul...
un cuget nou
şi-o altă inimă să-i ceri.
Întoarce-te la Domnul,
la pieptul Lui
să înţelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne
vei plânge fericit.
Întoarce-te la Domnul,
copil regăsit.
Ca-ntr-un joc, legându-ţi ochii cu năframa,
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
dar opreşte-te, prietene, ia seama!
Paşii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!
În zadar pândeşti năluca fericirii,
în zadar apuci cu pumnii amândoi,
vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
obosit, cu ochii plânşi, cu pumnii goi!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu