Lutierul
Ciocănea lutierul în pădure.
Se oprea la fiecare trunchi
şi lovea cu o muchie de secure.
Ciocănea lutierul în molizi,
ascultând cu chipul încordat.
Şi nimeni, nimeni n-a-ntrebat:
— Pe cine cauţi prin prăpăstii sure?
Pe cine cauţi, omule ciudat?
Ciocănea lutierul în tulpini de brazi
înalţi, mândri şi grei.
Şi el urca, urca printre ei,
însângerând pe cremerişuri dure,
căutând,
căutând dumnezei
înlănţuiţi sub cetinile-obscure.
Şi deodată,
o tulpină strâmbă şi-aplecată
a tresărit sub fier
şi-a întrebat:
— Pe cine cauţi, omule ciudat?
Şi cu ce gând? Bun? Sau rău?
— Pe tine... pe tine te caut...
Şi sunt fratele tău.
Lasă cetina ta verde să piară
şi dă-mi inima,
inima ta,
să fac din ea
o vioară...
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu