Judecata
"Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău" (Eclesiastul 12:14)
Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
lângă strălucitul tron.
Stau în faţă acuzaţii:
milioane, mici şi mari:
se-nfioară împăraţii
între hoţi şi cămătari.
Primul suflet vine-n faţă.
— Tu, de ce nu M-ai primit?
— Eu... aveam avere multă.
N-aveam vreme de gândit.
Şi-a chemat Judecătorul
primul martor în proces.
— Avraam! Ce-aveai în lume
când din lume te-am ales?
— Doamne, mii de robi şi roabe,
turme greu de numărat,
saci de aur şi podoabe
şi veşminte de-mpărat.
— Şi-ai putut primi Cuvântul,
tu, bogatule Avraam?
— De-ar fi fost al meu pâmântul,
totul Ţie Îţi dădeam!
Se rosteşte scurt sentinţa.
Vine-al doilea-acuzat.
— Tu, de ce-ai respins credinţa?
— Eu... eram bolnav în pat.
Şi din nourul de martori
vine unul din norod.
— Cum te-aflai tu, spune Domnul,
când Mi-ai fost întâiul rod?
— Împărate, niciodată
ceasu-acela n-oi uita:
Mă aflam atunci pe cruce
tocmai lângă crucea Ta.
Domnul judecă pe altul.
— Pentru ce-ai respins credinţa?
— Doamne, pe la noi atuncea
doar doi, trei urmau credinţa...
La un semn apare-un martor
cu păr alb, cu alb veşmânt.
— Spune tu, cu tine-alături
câţi credeau pe-ntreg pământ?
— Doamne, când vesteam potopul
spune martorul cu greu,
nimeni nu urma credinţa,
nimeni, Doamne, numai eu.
Şi-acum vine-o acuzată.
— Tu, de ce nu M-ai primit?
— N-aveam timp. Aveam atâţia
de cusut, de îngrijit.
— Tu, Tabita, pe câţi oare
îngrijeai? — Parcă... vreo doi...
— Ba mai mulţi! Spun zeci de glasuri
— Şi pe noi! — Ba şi pe noi!
Vine-o altă acuzată.
— Tu? — O, Doamne Preaslăvite,
Tu ştii tot. Eram frumoasă
şi învinsă de ispite.
— Spune! strigă Salvatorul,
Tu, Maria din Magdal,
cum erai? — Eram frumoasă
şi, plutind pe-al lumii val,
sufletu-mi de şapte lanţuri
era prins şi ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
şi Tu toate le-ai sfărmat!
— Tu? Alt acuzat primeşte
fiorelnica-ntrebare.
— Doamne, eu stăteam cu casa
prea departe de-adunare.
Domnul face-un semn spre martori
- juriul marelui examen -
şi se vede-un car deodată,
şi din car coboară-un famen.
— Tu, spre Templul Meu, de unde
te porneai când te chemam?
— Eu, din Africa, Stăpâne,
din Etiopia veneam!...
Se rosteşte iar sentinţa.
Este-adus alt acuzat.
— Doamne... Tu chemai... prostimea...
Eu eram un învăţat.
Domnu-alege-acum un martor.
(Unul singur e de-ajuns).
— Luca, ce-ai fost tu în lume?
— Doctor! martoru’-a răspuns.
Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinţ de mare neam.
— Tu? De ce-ai respins credinţa?
— Eram rege! Nu puteam...
Şi ca martor o femeie:
— Tu, Estera cea frumoasă,
când riscai slujind credinţa
ce erai? — Împărăteasă!...
Acuzatul se retrage.
Următorul la-ntrebare
e un avocat cu vază
— Doamne, cer o amânare!
Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
— Doamne, vreau să vin cu martori
şi cu probe la dosar.
Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât! Să fie-adus!
— Prea târziu! răspunde Domnul.
Pân-acum să ţi-l fi pus!
Voi, copii, întreabă Domnul,
avocat v-aţi pus sau nu?
Cine v-a fost avocatul?
Şi răspunde norul: — Tu!
Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat.
— Doamne, eu eram prea tânăr,
când din lume m-ai chemat.
— Ieremia, strigă Domnul,
— Eu! răspunse el umil.
Cum erai când ţi-am spus: vino!
— Eram, Doamne, un copil...
Şi, în rând cu Ieremia,
vin din nourul cel sfânt:
Iosif cel frumos şi tânăr,
de ispită neînfrânt.
Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat.
Iosua şi Caleb ce-n ţara
cea promisă au intrat.
David, cu o praştie-n mână,
un copil cu păr bălai,
Iosia, băieţaşul rege
credincios lui Adonai,
Daniel, şcolar de frunte
ce-ntrecea orice haldeu,
şi cei trei ce-au stat în flăcări
lângă-un Fiu de Dumnezeu.
Vine dârz Botezătorul,
ce pe Domnul prevestea,
vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,
vine-apostolul iubirii,
tinerelul înţelept
ce şi-a sprijinit, la cină,
tâmpla pe cerescul piept,
vin cei tineri ca o rouă,
cu podoabe sfinte-n zori,
vin cântând cântare nouă
şi cu glas şi din viori...
Acuzatul pleacă fruntea
şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând...
Şi-acum tu, ce azi în Ceruri
încă n-ai apărător,
crezi tu că la judecată
vei sta tot nepăsător?
Nu uita, umblând în viaţă
din păcat în alt păcat,
că în ultima instanţă
nu există avocat!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu