Reformatorul
Trăim istoria şi împlinim profeţii.
Iar cronicarul se retrage-n cort
ca să aşeze-n cronici "trupul mort".
Dar cum să scrii, tu, om, povestea vieţii?
Câte izvoare interdependente
fac un ocean? Le poţi tu număra?
Nu. Numai Dumnezeu ne poate da
istoria celor şapte continente.
Pe cărărui, prin vaduri şi meandre,
văd răsărind din slove ce se şterg
un brav stegar pornit din Witenberg,
dintre cădelniţi vechi şi policandre.
Îl văd cum scormonea în pagini sacre,
în Pavel, în Ioan, în Habacuc.
Iar beznele stăteau pe el buluc:
concilii, ritualuri şi masacre.
Călare ca un cavaler cu-armură,
dând iureş printre vase de-alchimist,
el căuta înfrigurat pe Crist
în tainicele texte din Scriptură.
Posteritatea rece înţelege:
Da, Luther a pornit vizionar
şi-a regăsit un sens pierdut: spre har;
salvare prin credinţă, nu prin lege!
O luminiţă doar. Abia văzută.
Doar un opaiţ palid e de-ajuns
ca să-ţi arate drumul cel ascuns
ce duce spre lumina absolută.
L-au osândit sever la Worms prelaţii.
Şi astăzi îl condamnă cei subţiri.
"O, ce vulgaritate-n convorbiri!
Ce violenţă-n scris, în declaraţii!"
Contemporani, vă ştiu severitatea,
dar nu luaţi istoria-n răspăr.
El, Luther, ne-a adus un adevăr,
chiar dacă n-a adus deplinătatea.
Iar dacă tu eşti smuls din valea morţii,
să ştii că el te-a ajutat să sui.
Iar violenţele nu au fost ale lui,
le-a supt ca laptele din evul nopţii.
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu