Ce şcoală-naltă
variantă
Ce şcoală naltă-i bătrâneţea!
E cea din urmă facultate,
în ea înveţi nu cum se-adună,
ci cum se lasă-n urmă toate.
Talent, putere, frumuseţe,
tot ce te-mpodobea odată
se scutură ca trandafirii
muşcaţi de brumă şi de zloată.
Zăreşti adesea în oglindă
un chip străin, şi ţi se pare
că totul e un joc de umbre
şi de oglinzi diformatoare.
Şi, totuşi, dacă faţa-i strâmbă
iar paşii-mpleticiţi şi grei,
tu porţi în piept o aşteptare,
un freamăt lin de porumbei.
Căci dacă treci prin şcoala toamnei
şi-a-nfioraţilor nămeţi,
tu ştii c-ajungi bogat şi tânăr
la poarta nesfârşitei vieţi.
Să vezi cum cresc cei mici asupra-ţi,
să fii lăsat tot mai deoparte,
să strângă lumea pentru clipă -
tu... pentru dincolo de moarte.
Să poţi păstra în suflet pace
când eşti ca marmora sub daltă
Să pierzi orice, dar nu nădejdea
Ce har măreţ... ce şcoală-naltă.
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu