Telefonul
Ce telefon frumos am eu,
ca dar de la Isus!
Sunt două mâini şi gândul meu
ce le înalţ în sus.
Alo! Alo! şoptesc uşor
şi-n inimă aştept.
Alo! Alo! Şi vine-n zbor
un cald fior în piept...
Ţing-ţing-ţing! Ce telefon!
Alo! Aici sunt eu...
Ţing-ţing-ţing! râsună-n Cer.
Şi-L simt pe Dumnezeu...
Întâi şi-ntâi eu spun aşa:
O, Doamne, fii slăvit!
Apoi vorbim de viaţa mea
şi n-ascund ce-am greşit.
C-am spart un geam, că m-am certat,
eu toate-n şir le spun.
—Te rog, mă ierţi?... Sunt vinovat...
—Te iert, dar fii mai bun!
Ţing-ţing-ţing! Ce telefon!
Alo! Aici sunt eu...
Vă rog... permiteţi... un moment...
vorbesc cu Dumnezeu!...
Odată un copil spunea
că nu-i nimica sus.
Şi niciodată nu venea
la casa lui Isus.
Atunci i-am spus lui Dumnezeu
să-i pună gânduri noi.
Şi-acum duminica pornim
la rugă amândoi...
Ţing-ţing-ţing! Ce telefon!
Nu vreţi s-aveţi şi voi?
Putem vorbi cu Dumnezeu
şi Dumnezeu cu noi!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu