Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Urare


Mireasă scumpă,
mire drag,
am vrut s-aştern şi eu,
voioasă,
pe-al căsniciei voastre prag,
urarea cea mai călduroasă.

Şi-am întrebat din zori
pe-oricine,
pe crini,
pe nuferi:
Ce să spun?
Ce gânduri bune să le-adun?
Şi ce urări din zări senine?

Un trandafir
m-a agăţat
şi,
fără să mai dea bineţe,
mi-a zis:
Urează frumuseţe!...
 
Pe vale,
firele de grâu,
crescute-n brazdele de plug,
mi-au zis:
Urează-le belşug!
Să fie casa veşnic plină,
precum e sacul de făină.

Apoi,
în cale,
un bujor
cu chip aprins
mi-a zis:
Frate!
Ce vrea tot omul?
Sănătate!

Urează-le, aşa zic eu,
să aibă chipul ca al meu!
Mai sus,
pe-o coastă,
un stejar
îmi zise grav:
Sunt de părere
să le urezi atât:
putere!
 
Şi-apoi,
din viţa cea de vie,
doi strugurei chilimbarii
mi-au zis:
Urează
bucurii!

Dar m-am oprit şi la furnică.
Vreţi să vă spun ce-a zis?
Mi-e frică...
A zis:
Urarea ta să fie
atâta numai:
hărnicie!

Şi cum stăteam aşa pe gânduri...
(să spun cumva tot şiru-ntreg?...
sau numai una să aleg?...)
deodată,
mai de către seară,
doi porumbei
de nea
zburară
din ceru-albastru
către mine
când coborând în serpentine,
când iar urcând în joc duios.
 
Apoi veniră tot mai jos
şi,
după cercuri fără număr,
s-au aşezat încet pe umăr,
ca să-mi şoptească la ureche:

Am fost trimişi din Cer,
pereche,
cu-acest cuvânt
de la Isus:
Pentru mireasă,
pentru mine,
un singur lucru ai de spus:
Iubire!
 
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: