Binecuvântată-i nunta
Binecuvântată-i nunta tinerilor credincioşi
Domnu-i face prin iubire fericiţi şi luminoşi;
binecuvântată fie nunta voastră tot aşa
pe pământ şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvântată-i viaţa soţilor ascultători
ei rămân în Domnul una credincioşi şi iubitori;
binecuvântată fie viaţa voastră tot aşa
pe pământ şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvântată-i roada soţilor rămaşi curaţi
fii lor vor creşte-n Domnul credincioşi adevăraţi;
binecuvântată fie roadă voastră tot aşa
pe pământ şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvântată-i munca soţilor nedespărţiţi
ei, prin harul rugăciunii de nimica nu-s lipsiţi;
binecuvântată fie munca voastră tot aşa
pe pământ şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvântată-i casa celor primitori de fraţi
dăruind, primesc belşugul — ajutând, sunt ajutaţi;
binecuvântată fie casa voastră tot aşa
pe pământ şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvântată-i plata care vor primi-o Sus
soţii buni, uniţi în slujba şi-ascultarea lui Isus;
binecuvântată fie plata voastră tot aşa
pe pământ şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu