Blândul Păstor
Odată L-am văzut trecând
cu turma pe Păstorul blând
mergea cu dânsa la izvor
blândul Păstor, blândul Păstor.
Pe-o oaie ce căzuse jos
a ridicat-o El duios
şi-a dus-o-n braţe iubitor
blândul Păstor, blândul Păstor.
Pe-o alta care la pământ
zăcea cu picioruşul frânt
El o lega mângâietor
blândul Păstor, blândul Păstor.
El le-a iubit cu dor nespus
şi viaţa pentru oi Şi-a pus
şi pentru mântuirea lor
blândul Păstor, blândul Păstor.
— Dar mai târziu L-am întâlnit
cu spini era împodobit
într-o mulţime de popor
blândul Păstor, blândul Păstor.
Când l-am văzut, L-am întrebat
cine-s cei ce L-au scuipat
— A suspinat sfâşietor
blândul Păstor, blândul Păstor.
Şi mi-a răspuns îndurerat: —
acei ce M-au încununat
sunt oile ce le-am fost lor
blândul Păstor, blândul Păstor.
Toţi cei ce Mă batjocoresc
şi cei ce Crucea-Mi pregătesc
sunt cei la care iubitor
le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.
Tăcu... şi ochii Lui senini
de lacrimi limpezi erau plini
plângea de mila oilor
blândul Păstor, blândul Păstor.
Şi-atuncea “oile”-au venit
pe Cruce sus L-au răstignit
El Se ruga spre mila lor
blândul Păstor, blândul Păstor.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu