Când am să plec
Când am să plec, aş vrea să spun
la toţi cei ce-mi rămân în lume,
cuvântul cel mai sfânt şi bun
ce-aş vrea viaţa să le-o-ndrume.
Cuvântul care m-a purtat
mereu cu Domnul dimpreună
ce m-a-ntărit şi m-a păstrat
ostenitor către cunună.
Căci cât am fost nedespărţit
şi cât am mers în suferinţă
n-am fost nici când nefericit
nici frânt, — căci am avut credinţă.
Învăţătura cea dintâi
nepărăsind-o niciodată
mi-a dat tăria să rămân
pe calea dreaptă şi curată.
Umblarea-n primul legământ
mi-a dat izbânda-n ceasuri grele
să lupt şi să rămân ne-nfrânt
cu fraţii-ncredinţării mele.
Iubirea pentru cei smeriţi
primirea sinceră-a mustrării,
răbdarea celor neclintiţi
m-au dus pe stânca ascultării...
— Când am să plec aş vrea să spun
că nu-s comori ca astea-n lume
şi cine-şi vrea sfârşitul bun
doar după ele să se-ndrume.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu