Când nu ştii!...
Când nu ştii-umbrele-apei ce-ascund în sânul lor
nici cum se leagă apa şuvoaielor în nor,
de nu se rupe norul sub greul lor potop
ci se desface ploaia ca roua, strop cu strop.
Când nu ştii cum pământul stă pe nimic desprins
nici cum stă peste goluri al Miazănopţii-ntins,
nici cum e ţărmul dintre lumină şi abis,
cum vine înştiinţarea din presimţiri şi vis
sau sufletul Cui tot cerul l-înseninează larg
sau valurile mării cum slabul ţărm nu-l sparg,
sau cine greutatea luminii-a hotărât,
sau cine porunceşte îngheţului: atât
sau după ce legi aştri sunt aşezaţi pe Cer
sau Cine-ndrumă noaptea cocorul cel stingher.
Când nu ştii Cine-aşează hotarul iernii blând
sau Cine dă legi ploii ori soarelui arzând,
sau Cine-nseamnă margini la trăznet şi furtuni,
sau cât rău pot să facă cei răi acelor buni,
sau când se lasă luna şi peste câte zări,
sau Cine stăpâneşte a grindinei cămări,
sau stelele-nserării în imnuri când roiesc
din Mâna Cui mişcarea şi razele-şi primesc.
Când nu ştii Cine-aşează al naşterilor fel
echilibrând pământul şi viaţa de pe el,
când nu ştii începutul Vieţii, nici ce-i ea,
când nu-nţelegi nici taina ascunsă-n umbra ta
când ne-nţeles ţi-e totul în jurul tău mereu
— De ce spui stârpitură că nu e Dumnezeu!
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu