Când ochii storşi de lacrimi...
Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?
Credinţa, doar Credinţa
ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa
prin Cruce spre-nviere.
Când frânt ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?
Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte
iar ghiara disperării viaţa ţi-o sugrumă
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?
Credinţa, doar Credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie
o parte prin nădejde ’nălţând-o peste moarte
iar ceialaltă dând-o iubirii pe vecie.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu