Cântâri îndepărtate
Cântâri îndepărtate ne vin în ceas de seară
de undeva, din harul trăit adineoară,
...ne vin în ceasul tainic de după rugăciune
când duhul şi-aminteşte de orişice minune,
de orice izbăvire din noapte şi furtună
prin care-a mers trimisă prin lume Vestea Bună,
de tot Calvarul crucii cu şoaptele-i gemute
prin anii-n care toate sunt crâncene şi mute...
— Cântăriele-acestea-s ca lacrima prelinsă
pe chipul singuratec, cu-ntreaga zare stinsă.
Ca razele de unde, nu-i soare niciodată
mai strălucit ca fruntea cu sânge asudată,
ca sfintele ecouri a stărilor slăvite
ce-n veci n-o să mai fie asemenea trăite,
ca umbra şi lumina acelor căi divine
pe unde-a mers aievea Cristos la pas cu tine...
— Ecoul lor să-ţi fie îndemn pe veci în minte
lumina lor din urmă, un soare spre-nainte!
Să urci cu bucuria că zbori către cunună
că patima cu slava Cristos ţi le-mpreună,
că tot ce uzi cu lacrimi din ce-ai sădit cu sânge
cu mâini strălucitoare în veci cântând, vei strânge
şi-mbrăţişându-ţi crucea cu-o tainică plăcere
să mori cu-ncredinţarea că moartea ţi-e-nviere!
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu