Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Cântările de drum


Cântările de drum frumos
ni-s scumpul inimii prinos
adus înalt şi luminos
recunoştinţă lui Cristos.

Cântările de drum mai greu
ne sunt popas şi-ndemn mereu
spre cerurile-n curcubeu
prin care trece Dumnezeu.

Cântările de drum cu dor
ni-s caldul inimii fior
şi-naltul rugăciunii zbor
spre-al Dragostei Etern Odor.

Cântările de drum pribeag
ne sunt merinde şi toiag
pân-la doritul Slavei prag
şi-mbrăţişarea Celui Drag.

Cântările de drum plângând
ni-s lacrimile plânse blând
şi stropii ranelor urcând
spre sfântul mântuirii gând.

Cântările cu drum ajuns
vor fi al vecilor răspuns
la revărsările-ndeajuns
din Harul, încă nepătruns...

Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: