Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Cântările noastre


Cântările noastre cântate plângând
lua-şi-vor odată aripile-albastre
şi-n soare pluti-vor curate, arzând
de para iubirii — cântările noastre.

Din rouă de lacrimi ce-n ele-a rămas
luci-vor pe ceruri ghirlande de stele
iar îngerii Slavei cu tremur în glas
cântând, învăţa-vor să plângă din ele.

Cântările noastre n-au seamăn şi soţ
în nici o simţire şi limbă şi zare
oricine le-aude s-aprinde şi-n toţi
învie cereasca şi sfânta-ncântare.

Venind din al Tainei Ceresc Nehotar
cu-adânc duh de taină fiinţa-nveşmântă,
purtând mierea dulce lăsată de har
fac dulce şi duhul şi gura ce cântă.

Cântările noastre sunt nimb lui Cristos
sunt ruguri iubirii, sunt jertfa suavă,
sunt tot ce pământul îi dă mai frumos
acelui din ceruri mai vrednic de slavă.

Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: