Cine ne-a-ntărit?
Ce ne-a-ntărit în lupta peste puteri de grea
ce braţe mai vânjoase de zeci de ori cerea?
— Ce ne-a-ndemnat la cântec şi la avânt sublim
spre unde niciodată nu-ntrezăream să fim?
— Ce ne-a-ndemnat în lupta cu-aşa de tari duşmani
c-o-ncredere ce-i numai la douăzeci de ani?
Ce ne-a-ndemnat la jertfe de-un preţ aşa de greu
cum nu se poate-aduce decât lui Dumnezeu?
Ce ne-a-ntărit pe ruguri de cazne şi scrâşniri
să regăsim puterea deplinei dăruiri?
Ce ne-a făcut în stare prin infernal Calvar
din scrum să ne renaştem de orice dată iar?
Ce ne-a-ndemnat pe cruce iertând desăvârşit
să ne rugăm de mila călăului plătit?
Ce ne-a chemat să-ntoarcem de nesfârşite ori
c-o milă nesfârşită spre cei neprimitori?
Ce ne-a plecat genunchii spre ani de rugăciuni
şi plânsul spre-nverzirea pierdutei uscăciuni,
Şi ruga spre salvarea Sodomei de la scrum
şi aurul din urme pe-al Slavei dulce drum
Şi tot ce-avem comoară şi lucru mai de preţ
jertfit pentru grăbirea Slăvitei Dimineţi,
Să ne topim în Soare de piept cu noaptea grea?
Iubirea doar Isuse, iubirea, numai ea!
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu