Crin iubit
Crin iubit ce suferi multa
spinilor rănire,
ca să poţi păstra curată
alba ta sfinţire
rabdă totul, dar păstrează-ţi
alba ta sfinţire.
Duhurile făr’delegii
toate se frământă
să-ntineze cu-a lor gânduri
faţa ta cea sfântă,
dar tu ţine-ţi în lumină
faţa ta cea sfântă.
Desfrânatul duh al lumii
caută să te-nvingă
vălul alb să ţi-l destrame
candela să-ţi stingă,
dar tu luptă să nu poată
candela să-ţi stingă.
Mii de mâini întunecate
împrejur s-adună
să răpească şi să rupă
scumpa ta cunună,
dar tu luptă să nu-ţi rupă
scumpa ta cunună.
Doar puţin... şi-o să sfârşească
toate-ntr-o clipită,
sfântul Mire-o să-ţi arate
faţa Lui slăvită
şi-atunci toate-o să le şteargă
faţa Lui slăvită.
Iar apoi, vecia-ntreagă
îţi va fi răsplată
c-ai răbdat, păstrând în toate
dragostea-I curată
pentru El păstrându-ţi faţa
dragostei curată.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu