De-aş putea să-ntorc...
De-aş putea să-ntorc pe calea timpului spre început
— cum cobori din treaptă-n treaptă aş păşi din an în an
fără să mă uit o clipă la nimic din ce-am trecut
m-aş opri-ntr-un veac de aur, lâng-un ţărm galilean.
Cum Te-aş aştepta acolo răbdător şi fericit
când aş şti că dimineaţa ai să treci şi-ai să mă iei!...
— Ceilalţi s-ar uita la mine cu un ochi nedumerit
dar pe urmă, cu ce zâmbet m-ar primi să merg cu ei.
Cum m-aş avânta, ca Petru, peste valuri netemut
cum Ţi-aş sta răpit, pe umăr, ca Ioan, să Te ascult,
cum ca şi Zacheu, îndată Ţi-aş da-ntregul meu avut
— ca să poţi vedea, Isuse, cât Te-am înţeles de mult!
Ţi-aş spăla ca păcătoasa praful drumului trudit
de pe sfintele-Ţi picioare cu al lacrimii izvor
şi mi-aş sparge ca Maria vasul cel nepreţuit
să-Ţi torn numai Ţie mirul cel plăcut mirositor.
Aş căuta să-Ţi dau ce încă nimeni altul nu Ţi-a dat
şi-aş găsi să-Ţi spun cuvinte care nimeni nu Ţi-a spus
— ca să-mi poţi cunoaşte-n totul sufletul îndatorat
şi adânc recunoştinţa câtă-aş vrea să-Ţi dau, Isus.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu