De hotarele luminii
De hotarele luminii ce aproape mă găsesc
dar când amintiri, când temeri mă reţin să nu păşesc.
Mi-am dus crucea cu credinţă, pân-la Golgota suind
şi-astăzi între răstignire şi-ntre slavă stau privind.
Doruri şi nelinişti parcă mai pun aripilor lut
gustul dragostei lăsate încă nu-i de tot trecut,
iar la marea biruinţă nu ajung decât uitând
tot ce inima mai ţine şi n-ar vrea lăsat nicicând.
Tot ce n-am lăsat să ardă din trecutul meu pe drum
parcă-mpiedecă lumina şi mi-o-ntunecă acum,
însă Duhul biruinţei, dădătorul meu de-avânt
vine-n cumpăna-ncercării şi-mi ajută pasul sfânt.
După toată-această scurtă tremurare şi declin
sufletul lua-şi-va zborul larg, biruitor şi lin
nu voi şti din câte ceruri am ieşit sau am pătruns
dar îmi voi cunoaşte locul, şi voi şti când am ajuns.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu