Din pragul înserării
Din pragul înserării privesc-napoi duios
ce scurtă mi-a fost calea umblată cu Cristos
— aş vrea să cânt, dar astăzi îmi spune-un gând durut
ce mult puteam — şi totuşi ce multe n-am făcut.
A fost un timp la toate, dar timpul meu frumos
l-am risipit adesea, cu prea puţin folos;
a fost un har oriunde, la fiecare pas
dar preţul lui cel unic în pleavă mi-a rămas.
Cum mi-ar putea apune lumina azi de blând
de mi-aş vedea în urmă un mers mai-nalt având!
Cum mi-ar putea s-aştepte azi duhul de cu drag
apropierea dulce de sfântul Slavei prag!
O, Drag Isuse, Tu eşti Acel Care-ai-nmulţit
fărâmele de pâine şi miile-ai hrănit
’mulţeşte-mi şi săracul vieţii mele dar
să nu-mi rămână jertfa şi lacrima-n zadar.
Fă-mi sufletul spre Tine de-al milei înger dus,
fă-mi îngerul iubirii însoţitorul Sus,
fă-mi îngerul blândeţii apărător divin
căci altfel nu pot Doamne-naintea Ta să vin.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu