Doamne, nu-i pe lume
Doamne, nu-i pe lume piatră
să nu poţi s-o sfarmi odată
— dac-o-ncerci cu foc şi apă
vine-o clipă când se crapă...
Numai inima-mpietrită
cât o rogi, stă neclintită
cât o chemi, stă nesimţită
cât o uzi, stă nerodită.
Inimă ne-nduplecată
inimă ne-nduplecată
cum ai să te frângi odată
pentru veci nevindecată.
Şi nu-i fier să nu se poată
încălzi şi rupe-odată
dacă focu-l tot iubeşte
vine-un ceas când se topeşte.
Numai inima greoaie
ani şi ani, nu se mai moaie
îţi verşi lacrima şiroaie
şi ea tot nu se-ncovoaie.
...Inimă ne-nduplecată
când vrei să te frângi odată?
— fier şi piatră tot se moaie
cu sudoare şi văpaie.
Dar pe tine, cât ţi-ar plânge
şi-n iubire cât te-ar strânge
spre-a Lui Cruce şi-al Lui Sânge’
nici Cristos nu te mai frânge...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu