Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Dorinţă


Înţeleptul înfrânării a grăit odat-aşa:
— Nu tu vrei!
Ci este-n tine un păcat. Acela vrea!
Dar tu nu eşti numai trupul
sau nu trup în primul rând
ci în primul rând eşti suflet
— Nu uita ce-ţi spun, nicicând!
Sufletul mereu să-ţi ţină trupul strâns în frâul său
ca acesta să nu-l tragă în prăpastie şi-n rău;
Să nu-l ducă la păcate de-unde nu mai e salvat,
sau şi dacă e,
rămâne cu o rană necurmat...

Un păcat făcut de suflet, sufleteşte-i şi plătit
cel făcut unit cu trupul, de-amândouă-i ispăşit.
De-amândoă împreună,
ori în moarte,
ori aici
căci nimica nu se pierde nici din mari
şi nici din mici.

Dumnezeul meu puternic, dă-mi Te rog puteri să-mi rup
şi să-mi smulg oricând din suflet
pofte izvorând din trup
şi dorinţa de-a m-atinge de ce nu-mi e-ngăduit,
dar de care cu putere sunt atras şi-nlănţuit.
Căci numai dorinţa care sper s-o pot înfăptui
poate chinui-al meu suflet şi viaţa a-mi zdrobi.
Şi numai acesta-mpinge la păcat
spre-a o avea.
Cele nenădăjduite, nu ne chinuiesc aşa.

Să renunţ la bucuria care Tu nu vrei s-o iau
şi să nu cârtesc în ziua când văd pe alţii că o au.
Fă să nu se nască-n mine gelozii şi duşmănie
către-acei ce Tu mai darnic şi mai bun pari
decât mie.
Ci să ştiu că totdeauna Tu eşti drept şi bun Părinte
şi-ai să-mi dai mai bun la urmă
ce-am avut mai rău, ’nainte.

Du-mă Doamne pân-n starea să pot renunţa-mpăcat,
nici regret
şi nici mândrie neavând, c-am renunţat.
Mai ales când e-n folosul celor care nu vor fi
nici cu vorba, nici cu fapta
în măsură-a-mi răsplăti
şi să pot primi în linişte orice casă şi-aşternut
chiar şi-atunci când sunt acelea care
nu eu mi le-am vrut
dă-mi voinţa cea stăpână peste orişice dorinţi
căci atunci urma-voi numai calea fiilor cuminţi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: