jertfă de ispăşire
JERTFĂ DE ISPĂŞIRE.
Jertfa de ispăşire indică abaterea mâniei prin oferirea unui dar. În VT ideea
este exprimată prin verbul kipper (*ISPĂŞIRE). În NT termeni importanţi
fac parte din familia de cuvinte hilaskomai. În vremurile moderne
întreaga idee a jertfei de ispăşire a fost criticată pentru că ar nutri
concepţii nedemne despre Dumnezeu. Mulţi au sugerat că termenul jertfă de
ispăşire" ar trebui abandonat şi înlocuit cu „îmbunare" (cum face
traducerea RSV).
Obiecţia la adresa ideii de jertfă de ispăşire este datorată
în mare măsură unei obiecţii cu privire la ideea de mânie a lui Dumnezeu, pe
care mulţi adepţi ai acestei teorii o consideră un arhaism. Ei consideră că
omul modern nu poate susţine o asemenea idee.
Dar oamenii din VT nu au avut asemenea inhibiţii. Ei au spus
că „Dumnezeu Se mânie pe cel rău în orice vreme" (Psalmul 7:11). Ei nu au
avut îndoieli că păcatul produce în mod inevitabil o reacţie puternică din
partea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu trebuie acuzat de toleranţă morală. El Se
opune cu vigoare răului de orice fel. Chiar dacă El este „încet la mânie"
(Neemia 9:17 etc.), este cert că Se mânie pe păcat. În Numeri 14:18 citim că
„Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi
răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat". Chiar într-un
pasaj care se ocupă cu îndelunga răbdare a lui Dumnezeu vedem că este menţionat
refuzul Său de a tolera vinovăţia. Ideea din VT că Dumnezeu este încet la mânie
faţă de oameni nu este nicidecum un truism. Este ceva minunat şi surprinzător.
Inspiră admiraţie şi teamă şi este ceva cu totul neaşteptat.
Dar dacă ei erau siguri de mânia lui Dumnezeu împotriva
oricărui păcat, ei erau la fel de siguri că această mânie poate fi abătută, de
obicei prin aducerea unei jertfe adecvate. În ultimă analiză acest fapt nu este
datorat vreunei proprietăţi a jertfei ci lui Dumnezeu Însuşi. „Vi l-am dat
(sângele jertfei, n.tr.) ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească drept
ispăşire pentru sufletele voastre" (Levitic 17:11). Iertarea nu este ceva
obţinut împotriva voinţei divinităţii. Esta darul milostiv al unui Dumnezeu
care este dornic să ierte. Aşa se face că psalmistul poate spune: „Totuşi, în
îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; îşi opreşte de multe ori
mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii" (Psalmul 78:38). Abaterea mâniei
lui Dumnezeu nu este ceva produs de oameni. Lucrul acesta se datorează lui
Dumnezeu, care „îşi abate mânia".
În NT există câteva pasaje în care apare expresia „mânia lui
Dumnezeu", dar dovezile relevante nu se limitează la aceste pasaje.
Pretutindeni în NT întâlnim ideea că Dumnezeu Se opune cu tărie răului.
Păcătosul nu este într-o stare bună. El este în opoziţie cu Dumnezeu. El nu
poate aştepta altceva decât asprimea judecăţii divine. Fie că numim aceasta
„mânia lui Dumnezeu", fie că nu o numim, ea este prezentă. Şi cu toate că
mânia este un termen cu privire la care pot fi aduse obiecţii legitime, este un
termen biblic şi nu a fost sugerat nici un termen înlocuitor satisfăcător.
Forţa ideii de jertfă de ispăşire în NT o vedem în folosirea termenului în Romani 3:24 ş.urm. Noi suntem „socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte ca să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire". Forţa argumentului lui Pavel de până aici se bazează pe faptul că toţi oamenii - evrei şi ne-evrei deopotrivă - sunt sub condamnarea lui Dumnezeu. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor" (Romani 1:18). Pavel arată mai întâi că lumea păgână se află sub condamnarea lui Dumnezeu şi apoi arată că lumea iudaică este în aceeaşi stare. Acesta este cadrul în care priveşte el lucrarea lui Cristos. Cristos, i-a salvat pe oameni dintr-un pericol real, nu unul imaginar. Sentinţa judecăţii fusese pronunţată împotriva lor. Mânia lui Dumnezeu plana asupra lor. Pavel a accentuat cu tărie mânia lui Dumnezeu în toate aceste capitole introductive şi de aceea lucrarea mântuitoare a lui Cristos trebuie să includă izbăvirea de această mânie. Această izbăvire este descrisă prin termenul „jertfă de ispăşire". Nimic altceva nu poate exprima ideea aceasta în pasajul critic din Romani 3:21 ş.urm., care descrie modul în care Dumnezeu a abordat acest aspect al situaţiei omului. Trebuie să spunem că termenul hilasterion are aici un înţeles foarte apropiat de „jertfă de ispăşire". (Vezi de asemenea NTS 2, 1955- 6, p. 33-43.)
În 1 Ioan 2:2 Isus este descris ca „jertfa de ispăşire
pentru păcatele noastre". În versetul precedent El este „Mijlocitorul
nostru la Tatăl". Dacă avem nevoie de un avocat, de un mijlocitor la
Dumnezeu, înseamnă că poziţia noastră este periculoasă. Suntem într-un pericol
de moarte. Singurul lucru care ne ajută este să înţelegem că „jertfa de
ispăşire" trebuie luată aici în sensul obişnuit. Activitatea lui Isus
pentru oameni este descrisă ca o abatere a mâniei divine.
Concepţia biblică despre jertfa de ispăşire nu se bazează
numai pe un pasaj specific sau altul. Este o reflectare a importanţei generale
a acestei învăţături. „Jertfa de ispăşire" este ceva care să ne aducă
aminte că Dumnezeu este opus în mod implacabil oricărei forme de rău, că
opoziţia Lui poate fi descrisă în mod adecvat ca „mânie" şi că această mânie
este abătută numai prin lucrarea ispăşitoare a lui Cristos.
BIBLIOGRAFIE
C. H. Dodd, The Bible and the Greeks, 1935; R.
Nicole, WTJ 17, 1954-5, p. 117-157; Leon Morris, NTS 2, 1955-6, p. 33-43; idem,
The Apostolic Preaching of the Cross, 1965; H.-G. Link, C. Brown, H.
Vorlander, NIDNTT 3, p. 145-176.
L.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu