lucrări, fapte
LUCRĂRI, FAPTE. Principalele
trei sensuri în care este folosit acest termen, deşi distincte, sunt înrudite
în esenţă: lucrările lui Dumnezeu, lucrările lui Isus Cristos şi lucrările sau
faptele omului în raport cu credinţa.
1. În VT lucrările lui Dumnezeu
sunt prezentate ca dovezi ale puterii, autorităţii, înţelepciunii şi
bunăvoinţei supreme a lui Dumnezeu. VT nu defineşte Dumnezeirea în termeni
abstracţi cum sunt omnipotenţa, ci prin activitatea Sa. Moise a adus lucrările
lui Dumnezeu ca dovezi ale deosebirii Sale unice faţă de alţi zei (Deuteronom
3:24). În Psalmi lucrările lui Dumnezeu sunt proclamate adesea ca dovezi
convingătoare ale puterii şi autorităţii Sale şi ale dreptului Său unic de a
primi închinarea. Aceste lucrări sunt activitatea lui creatoare (Psalmul
104:24) şi acţiunile Lui suverane pentru poporul Său răscumpărat (Psalmul
77:11-20) şi pentru popoare (Psalmul 46:8-10).
2. Prin lucrările Sale Isus a
revelat că a fost arat Mesia cât şi Fiul lui Dumnezeu, aşa cum arată răspunsul
dat lui Ioan Botezătorul (Matei 11:2-5). Evanghelia după Ioan relatează
activitatea semnificativă a lui Isus având ca scop precis să reveleze
Mesianitatea şi Dumnezeirea Lui aşa încât să producă credinţă în Persoana Lui
(Ioan 20:30-31). Deseori Isus a indicat lucrările Sale ca o dovadă a faptului
că a fost trimis de Tatăl (Ioan 5:36; 10:37-38). Fiind însăşi lucrările lui
Dumnezeu (Ioan 9:3-4), lucrările Lui sunt un temei suficient pentru credinţa în
El, că El are o relaţie specială cu Tatăl (Ioan 10:38; 14:10-11). Deoarece El a
egalizat lucrările Lui cu cele ale lui Dumnezeu a fost acuzat de blasfemie,
identificarea Sa cu Dumnezeu (Ioan 5:17-23). Moartea Lui a desăvârşit lucrarea
aceea (Ioan 17:4; 19:30).
3. Credinciosul demonstrează de
asemenea prin faptele sale bune activitatea divină care are loc înlăuntrul lui
(Matei 5:16; Ioan 6:28; 14:12). De asemenea, omul care nu are credinţă
demonstrează prin faptele lui rele separarea sa de Dumnezeu (Ioan 3:19;
Coloseni 1:21; Efeseni 5:11; 2 Petru 2:8 etc.). Prin urmare, faptele bune sunt
dovada unei credinţe vii, aşa cum subliniază Iacov în opoziţia sa faţă de cei
care susţin că sunt mântuiţi numai prin credinţă, fără fapte (Iacov 2:14-26).
Iacov este în armonie cu Pavel, care a declarat de asemenea în repetate rânduri
necesitatea faptelor, adică, o conduită potrivită cu viaţa nouă în Cristos care
vine, viaţa în care am intrat numai prin credinţă (Efeseni 2:8-10; 1 Corinteni
6:9-11; Galateni 5:16-26 etc.). Faptele pe care le respinge Pavel sunt cele
prin care oamenii pretind că ar câştigă favoarea lui Dumnezeu şi pentru a
obţine descărcarea lor de vinovăţia păcatului (Romani 4:1-5; Efeseni 2:8-9; Tit
3:5). Întrucât mântuirea este dată prin harul lui Dumnezeu, nu există nici o
lucrare bună care să o merite. Prin urmare, faptele bune ale păgânilor nu sunt
de nici un folos ca un mijloc de mântuire, întrucât omul însuşi se bazează pe
carne şi nu pe harul lui Dumnezeu (Romani 8:7-8).
J.C.C.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu