Când îmi este greu
Când-mi este greu, adesea Isuse Domnul meu
te chem să vii la mine, Te chem şi vii mereu
ce-aş face-n suferinţă, ce-aş face la necaz
de n-ai fi Tu să-mi mângâi ştergând al meu obraz?
Ce-aş face când primejdii şi lupte mă-nconjor
de nu mi-ai da Isuse atâta ajutor,
când cei iubiţi mă uită, când cei răi mă lovesc
de nu mi-ai da Isuse alin dumnezeiesc!...
De n-ai fi Tu, o cine o mână mi-ar fi-ntins,
şi cine să m-aline la sân m-ar fi cuprins,
să-mi lege-atâtea rane, să-mi stingă-atâta chin
o, cine, cine-ascultă Isuse pe-un străin!
Dar Tu cu-aşa iubire spre mine Te-ai plecat
mereu când în durere Isuse Te-am chemat
azi spun la toţi aceasta s-audă toţi câţi plâng
să-Ţi ceară ajutorul când relele-i înfrâng.
Căci tot ca şi pe mine Isuse dulce poţi
din patimi şi necazuri să-i izbăveşti pe toţi.
Cântând cu bucurie îţi mulţumesc Isus
căci Te-am chemat şi-ndată scăparea mi-ai adus.
Poezie de Traian Dorz din volumul Cântări nemuritoare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu