Dar sus, la Golgota...
E plin de miraje pământul,
de patimi ce-atrag în noroi.
Muşcăm din păcat tot mai lacomi
şi tot mai flămânzi şi mai goi.
Dar sus, la Golgota, pe cruce,
cu pieptul de-o lance străpuns,
la tainica vremii răscruce,
ne-aşteaptă cu lacrimi Isus.
În ritm de stridente orchestre,
perechile lumii petrec,
crezând că-s mai tari decât moartea,
spre braţele morţii se-ntrec.
Aleargă maşini pe artere.
Rachete zvâcnesc printre nori.
Tresare Selena-n cratere.
Saturn e cuprins de fiori.
Tu, rege al vremilor noastre,
tu, om ce străbaţi prin stihii,
tu ştii să te nalţi către astre,
dar taina supremă n-o ştii.
Tu nu ştii ca sus pe Golgota,
cu pieptul de-o lance străpuns,
sub norii ce-ntunecă bolta,
ne-aşteaptă cu lacrimi Isus.
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu