Sora Ghenea
Surioară, soră Ghenea,
unde-s anii de-altădată?
Oare liniştea nu-ţi pare
împietrită şi ciudată?
Scurt ţi-a fost pe cer seninul,
pe când nori au fost întruna.
Te-aştepta pe brazdă spinul
şi-n grădină mătrăguna.
Când la câmp şi când pe coastă,
n-aveai timp să ştii ce-i lenea.
— Mamă, leleo, tu nevastă,
Măi femeie, soră Ghenea!
Pruncii, vatra, grâul, boii,
toate te chemau deodată.
Şi pe vale păpuşoii,
şi copiii din covată.
Toţi strigau ca la redută;
dar la cine să iei seama?
Tu eşti una, nu o sută,
într-o clipă toate-s iama!
Ori la câmp s-alergi mai bine,
ori la râu, cu inul copt?
Ori să speli la bălii pline?
Opt au fost... aici cu tine,
Cinci băieţi, trei fete -,opt.
Când să mergi la Casa Sfântă?
Când Cuvântul să-l citeşti?
Numai cât deschizi Scriptura,
ţipă cât îi ţine gura
doi sau trei, pe la fereşti...
Şi când iar te-aşezi, lelică,
şi deschizi la psalmul doi,
na! nebuna de viţică
a rupt lanţul. Vasilică!
Sai şi leag-o înapoi!
Apoi iar citeşti cu teamă:
Lupta de la Ierihon.
Dar când zidul se sfărâmă,
strigă Ilenuţa: Mamă,
mi-a dat Victor c-un pripon.
Stau în şiruri de bătaie
filisteni şi Israel.
Grea ruşine, greu măcel.
Dar deodată, de pe-o claie
— Mamă, ţipă Niculaie,
uită-te la Ionel.
Numai noaptea... câteodată...
te uitai cu-atâta dor
cum dormeau toţi opt grămadă,
liniştiţi şi fără sfadă,
fără pumnii din ogradă,
ca opt pui în cuibul lor.
Şi-acum puii tăi zburară
şi stă cuibul fără pui.
Iar măicuţa se tot miară,
— N-au fost opt? Dar unde-s doară?
Uite că nici unul nu-i.
Stai pe prispă singurică.
— Victor... Mircea... spui domol...
Neculai şi Vasilică...
Ionel şi trei copchile...
Şi-acum... nu mai ai nimica...
nici tu prunci... şi nici tu zile...
N-a rămas nimic din stol.
Numai fulgi de rândunică.
Anii-au nins şi eşti bunică.
Puii-s mari şi cuibu-i gol...
Mamă Ghenea, maică bună,
vine-o sfântă primăvară
când cu cei care zburară
vom fi iarăşi împreună,
sus în a veciei ţară...
Şi când toate vor fi gata,
când se va-mpărţi răsplata,
îţi va spune împăratul:
— Soră Ghenea, surioară,
vezi ce snopi de piatră rară?
Azi a voastră-i bogăţia!
Jumătate ia bărbatul,
jumătate ia soţia.
— Jumătate? Eu săraca?
Eu... trei fete... băieţi cinci.
Numai sapă şi pelinci...
— Jumătate, scumpa Mea.
Căci a fost şi rugăciune,
şi credinţă şi minune,
dar a fost şi truda ta!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu