Pentru Cristiana-Mihaela
cea binecuvântată şi nebotezată...
Cristiana-Mihaela,
să fii binecuvântată
ca Rebeca şi Rahela,
ca Estera cea-nălţată!
Fii ca Fivi credincioasă
şi fii bună ca Tabita!
Şi să fii, în Duh, frumoasă
ca fecioara Sulamita!
*
Iată au trecut aproape
două mii de ani sub soare,
în întunecată noapte,
sub a vitelor suflare,
pe-aşternut de fân tomnatic,
cu pelin şi cu sulfine,
s-a născut umil Acela
care te-a creat pe tine...
Cristiana-Mihaela...
de-ai putea să ştii ce-nseamnă
să cobori de sus, din glorii,
unde oştile de îngeri
leagănă de cântec norii,
să cobori din feeria
zărilor de mărgărite
şi să te trezeşti pe-o iesle,
între noatine şi vite...
— Tu, Copil trimis de Tatăl
din eterna primăvară,
când ai fost Tu prunc în lume,
cine mi te botezară?...
— Botezatu-M-au suflarea
de asin şi de berbece,
vântul fulguind pe iesle,
rouă din culcuşul rece.
Botezatu-M-au scaieţii
sângerând pelinci curate,
liliecii de sub streşini
şi şopârlele-ngheţate.
Botezatu-M-au pe Mine
toate razele din stele.
Şi M-au botezat fierbinte
lacrimile mamei Mele...
Botezatu-M-au fiorii
care coborau pe luncă,
sângele vărsat pe vetre
din a lui Irod poruncă.
Botezatu-M-au nisipul
şi vârtejele pustiei,
când abia venit pe lume
luam calea pribegiei.
Şi de-atunci, pe drum de arşiţi,
de la iesle pân-la cruce,
botezatu-M-au toţi şerpii
din răscruce în răscruce!
— Pruncule, venit pe lume
din feericele glorii,
pentru cine-ai plâns anume
şi te-au botezat fiorii?
— Pentru toţi cei ce-nsetează
ca prin arşiţă gazela;
pentru toţi cei ce pe valuri
urcă pe catarguri vela;
pân-la cel mai mic al casei
din căminele creştine.
Cristiana-Mihaela,
pentru tine!...
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu